CONCORDÁ, pers. 3. concórdă, vb. I. Intranz. A fi în acord, a corespunde, a se potrivi. – Din fr. concorder, lat. concordare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

A CONCORDÁ pers. 3 concórdă intranz. A fi în concordanță deplină; a se afla în armonie perfectă; a se potrivi; a se armoniza; a cadra; a se asorta. /<fr. concordér, lat. concordare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. I. intr. A fi în acord; a corespunde, a se potrivi. [< lat., it. concordare, cf. fr. concorder].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. intr. a fi în acord; a corespunde, a se potrivi. (< fr. concorder, lat. concordare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCORDÁ vb. a corespunde, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (prin Bucov. și Mold.) a se știmui, (înv.) a conglăsui, a consuna. (Datele obținute ~ între ele.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A concorda ≠ a discorda, a distona
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concordá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. concórdă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concórd și -éz, a -á v. intr. (lat. con-cordare; fr. concorder. V. acord). Îs de acord, consun, mă potrivesc: mărturiile concordă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink