CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care se produce în același timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNT, -Ă adj. Care se produce în același timp (cu altceva); simultan. // adv. În același timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNT, -Ă adj., adv. în același timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant, lat. concomitans)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNT adj., adv. 1. adj. coexistent, paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. v. odată. 4. adj. coexistent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. sg. concomiténtă, pl. concomiténte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concomitánt, -ă adj. (lat. concómitans, -ántis, part. prez. d. concomitari, a întovărăși). Care întovărășește, care se produce în acelașĭ timp: circumstanțe concomitante. – Fals -ent.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink