CONCOMITÉNȚĂ, concomitențe, s. f. Simultaneitate a două sau mai multe lucruri; coexistență. – Din fr. concomitance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNȚĂ ~e f. Caracter concomitent; înfăptuire simultană a două sau a mai multor acțiuni; simultaneitate. /<fr. concomitance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNȚĂ s.f. (Rar) Coexistență, simultaneitate a două sau mai multe lucruri. [Cf. fr. concomitance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNȚĂ s. f. coexistență, simultaneitate. (< fr. concomitance, lat. concomitantia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCOMITÉNȚĂ s. 1. coexistență, paralelism, simultaneitate, sincronism. (~ desfășurării unor fenomene.) 2. coexistență.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

concomiténță s. f., g.-d. art. concomiténței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*concomitánță f., pl. e (d. concomitant). Uniune, întovărășire. Coexistență, simultaneitate. – Fals -énță.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink