15 definiții pentru conciliație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio.

CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Conciliere, împăcare. ♦ Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliation, lat. conciliatio.

conciliație sf [At: BĂLCESCU, M. V. 14 / P: ~li-a-ți-e / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr conciliation] (Rar) 1-3 Conciliere (1-3).

CONCILIAȚIE, conciliații, s. f. Împăcare; procedură de împăcare în dreptul internațional avînd ca scop înlăturarea conflictelor. Lupta... continuă pînă la Radu cel Mare (1495-1508), care se încercă de o politică de conciliație, fără a izbuti. BĂLCESCU, O. II 16. – Pronunțat: -li-a-ți-e.

CONCILIAȚIE s.f. 1. Împăcare; conciliere; procedură de împăcare, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. (Lit.) Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliațiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].

CONCILIAȚIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedură, în dreptul internațional, urmărind înlăturarea conflictelor. 2. figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)

CONCILIAȚIE ~i f. (în dreptul internațional) Procedură de împăcare a părților adverse urmărind înlăturarea conflictelor; conciliere. [Art. conciliația; G.-D. conciliației; Sil. -ți-e] /<fr. conciliation, lat. conciliato, ~onis

conciliațiune sf vz conciliație

CONCILIAȚIUNE s.f. v. conciliație.

*conciliațiúne f. (lat. conciliátio, -ónis). Acțiunea de a concilia, de a saŭ de a se împăca. – Și -áție și -ére.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

conciliație (desp. -li-a-ți-e) s. f., art. conciliația (desp. -ți-a), g.-d. art. conciliației; pl. conciliații, art. conciliațiile (desp. -ți-i-)

conciliație (-li-a-ți-e) s. f., art. conciliația (-ți-a), g.-d. art. conciliației; pl. conciliații, art. conciliațiile (-ți-i-)

conciliație s. f. (sil. -li-a-ți-e), art. conciliația (sil. -ți-a), g.-d. art. conciliației; pl. conciliații, art. conciliațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONCILIAȚIE s. conciliere, împăcare. (~ între părți.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

conciliație (lat. conciliatio „favoare”), figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză (P). C. este o artă a argumentării, în care este exploatat un argument al adversarului în folosul propriei cauze. Demostene, după ce un oarecare îi imputase că s-a născut dintr-o mamă scită, a răspuns: „Nu este de mirare, așadar, că fiind născut dintr-o mamă scită și barbară am ieșit așa de bun și îngăduitor?” ( L., 783). Quintilian vorbește de un sinonim al figurii, pe care-l numește coniunctio (synoikeiosis „ceea ce reunește”, „pune față în față”) două lucruri opuse: „tam deest avaro quod habet, quam non habet.” ( L., ib.) V. Conjuncție. Același autor mai vorbește și despre o variantă onomasiologică a figurii c. (ib.)

Intrare: conciliație
conciliație substantiv feminin
  • silabație: -li-a-ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliație
  • conciliația
plural
  • conciliații
  • conciliațiile
genitiv-dativ singular
  • conciliații
  • conciliației
plural
  • conciliații
  • conciliațiilor
vocativ singular
plural
conciliațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • conciliațiune
  • conciliațiunea
plural
  • conciliațiuni
  • conciliațiunile
genitiv-dativ singular
  • conciliațiuni
  • conciliațiunii
plural
  • conciliațiuni
  • conciliațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

conciliație, conciliațiisubstantiv feminin

  • 1. Conciliere, împăcare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Lupta... continuă pînă la Radu cel Mare (1495-1508), care se încercă de o politică de conciliație, fără a izbuti. BĂLCESCU, O. II 16. DLRLC
    • 1.1. Procedură de împăcare, în dreptul internațional, având ca scop înlăturarea conflictelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. literatură Figură retorică în care se folosește un argument „ostil” pentru propria cauză. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.