CONCILIATÓR, -OÁRE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare a unor divergențe; care duce spre înțelegere între părți opuse. ♦ (În politică) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc. ♦ (Substantivat) Împăciuitorist. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliateur, lat. conciliator.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Joseph | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care conciliază; orientat spre concilierea unor părți opuse. Remediu ~. 3) și substantival Care caută o soluție de compromis; cu caracter de compromis; împăciuitorist. Rol de ~. [Sil. -li-a-] /<fr. conciliateur
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIATÓR, -OÁRE adj. Care tinde spre un acord, spre împăcare; împăciuitor; conciliatorist. ♦ Care recurge la un compromis sau la o împăcare în fața unor divergențe principale; oportunist, împăciuitorist. // s.m. și f. Împăciuitorist. [Pron. -li-a-, / cf. fr. conciliatoire, conciliateur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIATÓR, -OÁRE I. adj. care tinde spre un acord, spre împăcare; împăciuitor. II. s. m. f. împăciuitorist. (<fr. conciliatoire, /II/ conciliateur, lat. conciliator)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de anonim | Semnalează o greșeală | Permalink

CONCILIATÓR adj., s. v. împăciuitorist.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

conciliatór adj. m. (sil. -li-a-), pl. conciliatóri; f. sg. și pl. conciliatoáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*conciliatór, -oáre adj. Împăcător.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink