CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista.

conchistă sf [At: BĂLCESCU, M. V. 8 / V: ~cis~, ~cuis~, ~nqui~ / Pl: ~te / E: it conquista] (ltm) 1 Cucerire. 2 Obiectul cuceririi. 3 Cucerire sentimentală.

CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Italienism) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista.

CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Italienism învechit) Cucerire; lucru cucerit. – Variantă: concuistă (pronunțat -cuis-tă) (BĂLCESCU, O. II 14) s. f.

CONCHISTĂ s.f. Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie sedusă, cucerită. [Var. concuistă s.f. / < it., sp. conquista].

CONCHISTĂ s. f. cucerire (amoroasă). ◊ femeie cucerită, sedusă. (<it. conquista)

CONCHISTĂ ~e f. 1) ist. Cucerire a pământurilor sud-americane de către spanioli (sec. XV-XVI). 2) fig. Cucerire amoroasă. /<it. conquista

conchistă f. cucerire: despotismul este sufletul conchistei BĂLC.

concistă sf vz conchistă

concuistă sf vz conchistă

conquistă sf vz conchistă

CONCUISȚĂ s. f. v. conchistă.

CONCUISTĂ s. f. v. conchistă.

CONCUISTĂ s.f. v. conchistă.

conchistă (înv., rar) s. f., g.-d. art. conchistei; pl. conchiste

conchistă (rar) s. f., g.-d. art. conchistei; pl. conchiste

conchistă s. f., pl. conchiste

conchistă (conchiste), – Cucerire. It. conquista (sec. XIX). La scriitorii din sec. XIX apare cu sensul său etimologic; astăzi, numai cu accepția de „cucerire amoroasă; persoană de la care s-au obținut favoruri”. – Der. concherant, s. m. (cuceritor), din fr. conquérant, astăzi rar; conchistador, s. m., (cuceritor), din sp. prin intermediul fr.