CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Rar) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista.

conchistă sf [At: BĂLCESCU, M. V. 8 / V: ~cis~, ~cuis~, ~nqui~ / Pl: ~te / E: it conquista] (ltm) 1 Cucerire. 2 Obiectul cuceririi. 3 Cucerire sentimentală.

* CONCHISTĂ (-te) sf. 1 Cucerire: slavismul își încerca conchista prin biurocrație și prin armată (I.-GH.) ¶ 2 Femeie ademenită prin cuvinte de dragoste: urmărit de bărbatul uneia din conchistele sale (I.-GH.) [it.].

CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Italienism) Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie cucerită, sedusă. – Din it. conquista.

CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Italienism învechit) Cucerire; lucru cucerit. – Variantă: concuistă (pronunțat -cuis-tă) (BĂLCESCU, O. II 14) s. f.

CONCHISTĂ, conchiste, s. f. (Italienism) Cucerire; lucru cucerit. [Var.: concuistă s. f.] – It. conquista.

CONCHISTĂ s.f. Cucerire (amoroasă). ♦ Femeie sedusă, cucerită. [Var. concuistă s.f. / < it., sp. conquista].

CONCHISTĂ s. f. cucerire (amoroasă). ◊ femeie cucerită, sedusă. (<it. conquista)

CONCHISTĂ ~e f. 1) ist. Cucerire a pământurilor sud-americane de către spanioli (sec. XV-XVI). 2) fig. Cucerire amoroasă. /<it. conquista

conchistă f. cucerire: despotismul este sufletul conchistei BĂLC.

concistă sf vz conchistă

concuistă sf vz conchistă

conquistă sf vz conchistă

* CONCISTĂ – CONCHISTĂ.

CONCUISȚĂ s. f. v. conchistă.

CONCUISTĂ s. f. v. conchistă.

CONCUISTĂ s.f. v. conchistă.

conchistă (înv., rar) s. f., g.-d. art. conchistei; pl. conchiste

conchistă (rar) s. f., g.-d. art. conchistei; pl. conchiste

conchistă s. f., pl. conchiste

conchistă (conchiste), – Cucerire. It. conquista (sec. XIX). La scriitorii din sec. XIX apare cu sensul său etimologic; astăzi, numai cu accepția de „cucerire amoroasă; persoană de la care s-au obținut favoruri”. – Der. concherant, s. m. (cuceritor), din fr. conquérant, astăzi rar; conchistador, s. m., (cuceritor), din sp. prin intermediul fr.