CONABIU, -IE, conabii, adj., s. n. 1. Adj. (Înv.) Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. 2. S. n. Culoare conabie (1). – Din tc. kunebi.

conabiu, ~ie sn, a [At: DEX² / Pl: ~ii / E: tc kunebi] 1-2 Vișiniu.

CONABIU, -IE, conabii, adj. Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare vișinie. – Din tc. kunebi.

CONABIU, -IE, conabii, adj. Roșu-închis, de culoarea vișinei coapte; vișiniu. Conabiu la față... [ciobanul] se întoarse cu jale la oițe. GALACTION, O. I 285. Frumoase farfurii! cu chenar dublu, unul conabiu... și altul pembe. CARAGIALE, O. I 340. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea vișinie. Poezia romînă în jumătatea a doua a sutei XIX... ni se prezintă... ca un tapet multicolor... în care milioane de fire de toate culorile... (de la un pembe cît mai spălăcit pînă la conabiul cel mai posomorit)... se întrețes. CARAGIALE, S. U. 87.

conabiu a. roșu închis, vișiniu: un biniș conabiu. [Cf. turc. KUNEBI, de cânepă].

conabíŭ și cunabíŭ, -íe adj. (turc. kunabi, kunebi, de cînepă [pin aluz. la coaja semințeĭ], d. kunab, kuneb, ar. kunneb, cînepă. V. cînepă). Roș vișiniŭ saŭ ca sfecla: un țăran cu fața conabie ca sfecla (Delv.). S. n., pl. urĭ. O substanță granuloasă care colorează conabiŭ. – Și cănăbiŭ. V. cînépĭŭ, pătlăginiŭ, sanghin.

canabiu, ~ie a vz conabiu

cunabiu, ~ie a vz conabiu

cănăbíŭ, V. conabiŭ.

cunabíŭ, V. conabiŭ.

conabiu² (înv.) s. n., art. conabiul

conabiu¹ (înv.) adj. m., f. conabie; pl. m. și f. conabii

conabiu² (înv.) s. n., art. conabiul

conabiu¹ (înv.) adj. m., f. conabie; pl. m. și f. conabii

conabiu s. n., art. conabiul

conabiu adj. m., f. conabie; pl. m. și f. conabii

CONABIU adj. v. purpuriu, vișiniu.

conabiu adj. v. PURPURIU. VIȘINIU.

conabiu (conabie), adj. – Roșu închis, stacojiu. Tc. kunabi, din arab. ’unnabi „de culoarea unui fruct roșu” (Iogu, GS, V, 181). Este greșită explicația lui Șeineanu, II, 149, bazată pe tc. kunebi „de cînepă” și acceptată de DAR.