conăcit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: conăci] (Înv) Care a fost adăpostit (peste noapte).

conăcit¹ sn [At: KOGĂLNICEANU, ap. DDRF / Pl: ~uri / E: conăci] (Înv) 1 Conăcire. 2 Odihna oilor.

conăci vi [At: (a. 1753) URICARIUL X, 120/25 / Pzi: ~ăcesc / E: conac] (Înv) 1-3 A poposi la un conac (1-3). 4-6 A sta la un conac (1-3).

coneci v vz conăci

conoci v vz conăci corectat(ă)

CONĂCI (-ăcesc) I. vb. tr. 1 A găzdui, a da conac: pe unde mîncau ei noaptea, toți îi conăceau și-i găzduiau cu bucurie (ISP.). II. vb. intr. 1 A poposi, a se opri, spre a se odihni: unde conăcesc ei, acolo scot crăcanele... și ațîță focul (JIP.) ¶ 2 A mînea peste noapte, a trage în gazdă: ...am rămas să dorm aci, Nevrînd să fac ca Țiganul în tindă a ~ (PANN).

CONĂCI, conăcesc, vb. IV. (învechit și regional) Intranz. A face popas, a poposi; a se odihni. În seara cînd rămaseră să mîie într-acea cetate, domnița izbuti ca bărbatul ei să-i lase, drept locuință, un chioșc învecinat cu casele unde ei conăcise. ODOBESCU, S. I 138. Turcii conăciră într-un sat ruinat. BĂLCESCU, O. II 86. Nu știu cum a auzit Că la draga-am conăcit. HODOȘ, P. P. 177. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti. Pe la cetăți și sate, pe unde mîneau ei noaptea, toți îi conăceau. ISPIRESCU, L. 322.

CONĂCI, conăcesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A găzdui, a adăposti pe cineva. – Din conac.

conăci v. a face conac, a poposi, a tăbărî peste noapte: Turcii se conăciră într’un sat BALC.

conăcésc v. intr. (d. conac). Fac conac, poposesc, tăhărăsc. V. tr. Daŭ conac, găzduĭesc. V. colăcesc.

conăci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcesc, 3 sg. conăcește, imperf. 1 conăceam; conj. prez. 1 sg. să conăcesc, 3 să conăcească

conăci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcesc, imperf. 3 sg. conăcea; conj. prez. 3 să conăcească

conăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conăcesc, imperf. 3 sg. conăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. conăcească

CONĂCI vb. v. adăposti, găzdui, mânea, opri, poposi, primi, trage.

conăci vb. v. ADĂPOSTI. GĂZDUI. MÎNEA. OPRI. POPOSI. PRIMI. TRAGE.

conăcit s.n. (înv.) 1. conăcire, poposire, popas, odihnire. 2. adăpost, găzduire.

CONĂCI vb. (Mold., ȚR) A face popas. A: Kemeni lanoș au conăcit acolo cu oastea lui. PSEUDO-AMIRAS. Purcegînd de la Corinthos, am conăcit la Curteza. IM 1754, 79^r: cf. IM 1754, 143^r, 144^r; GHEORGACHI; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Conăcind pentru odihna namiezii. R: POPESCU. Și au conăcit cu toată ordiia. IM 1730, 202^v. Etimologie: conac + suf. -i. Vezi și conac.