comunicație sf [At: M. COSTIN, ap. LET. II / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr communication] 1-4 Comunicare (1-2, 5-6). 5 Legătură. 6 Sistem tehnic folosit pentru realizarea comunicației (1).

COMUNICAȚIE, comunicații, s. f. Mijloc de comunicare între puncte diferite; legătură, contact. Linie de comunicație. Căi de comunicație. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) comunicațiune (D. ZAMFIRESCU, R. 187) s. f.

COMUNICAȚIE s.f. 1. Mijloc de legătură între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.). 2. (Lit.) Figură retorică prin care un orator sau un autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulînd a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente. [Gen. -iei, var. comunicațiune s.f. / cf. fr. communication, lat. communicatio].

COMUNICAȚIE s. f. 1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.) ◊ (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături. 2. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente. (<fr. communication, lat. communicatio)

COMUNICAȚIE ~i f. 1) Mijloc de comunicare între diferite puncte; legătură. Căi de ~. Linie de ~. Mijloace de ~. 2) Sistem tehnic prin care comunică persoanele. 3) Mesaj comunicat prin acest sistem tehnic; anunț; aviz. [Art. comunicația; G.-D. comunicației; Sil. -ți-e] /<fr. communication

comunicațiune sf vz comunicație

COMUNICAȚIUNE s.f. v. comunicație.

comunicați(un)e f. 1. lucrarea de a comunica și rezultatul ei; 2. informațiune, știre.

*comunicațiúne f. (lat. communicátio, -ónis). Acțiunea de a comunica. Legătură, relațiune, corespondență: cale de comunicațiune cu cineva, cu ceva. Informațiune: a primi o comunicațiune. – Și -áție și -áre.

comunicație (desp. -ți-e) s. f., art. comunicația (desp. -ți-a), g.-d. art. comunicației; pl. comunicații, art. comunicațiile (desp. -ți-i-)

comunicație (-ți-e) s. f., art. comunicația (-ți-a), g.-d. art. comunicației; pl. comunicații, art. comunicațiile (-ți-i-)

comunicație s. f. (sil. -ți-e), art. comunicația (sil. -ți-a), g.-d. art. comunicației; pl. comunicații, art. comunicațiile (sil. -ți-i-)

comunicație

COMUNICAȚIE s. 1. legătură. (S-a restabilit ~ între cele două orașe.) 2. comunicații de masă v. mass-media.

COMUNICAȚIE s. 1. legătură. (S-a restabilit ~ între cele două orașe.) 2. comunicații de masă = mass-media.^[1]

comunicație (fr. communication, lat. communicatio „convorbire”), figură dialogistică pe care o realizează un orator ce se adresează auditoriului (sau un scriitor cititorului) simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte, cu privire la justețea unor afirmații sau argumente (P): „Ce trebuia să facă acuzatul?... Trebuia să duc mai departe această argumentare?... Nu sunteți destul de lămuriți?” Sin. asociere.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR v. Organizația Națiunilor Unite.

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ A COMUNICAȚIILOR (U.I.C.; în engl.: International Telecommunication Union – I.T.U.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U. (din 1947), cu sediul la Geneva (Elveția), creată la 17 mai 1865, în scopul coordonării eforturilor statelor membre și cooperării tehnico-științifice în domeniul dezvoltării comunicațiilor. U.I.C. are 189 state membre (2002), printre care și România (din 1866).