complinire sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: complini] 1 Completare. 2 (Înv; gms) Determinare.

COMPLINIRE, compliniri, s. f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; completare, întregire, împlinire.

COMPLINIRE s.f. Acțiunea de a complini și rezultatul ei; completare. [< complini].

COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi. ♦ (Înv.) A determina. – Con¹- + [îm]plini (după completa).

complini vt [At: HAMANGIU, C. C. 341 / Pzi: ~nesc / E: con¹ + [îm]plini după completa] 1 A completa. 2 (Înv; gms) A determina.

COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi; a determina. – Con¹- + [îm]plini (după completa).

COMPLINI, complinesc, vb. IV. Tranz. A completa, a împlini, a întregi, a determina. În expresia «a da din cap», «din cap» complinește înțelesul verbului «a da».

COMPLINI vb. IV. tr. (Rar) A completa, a întregi. [P.i. -nesc. / < con- + (îm)plini].

COMPLINI vb. tr. a completa, a întregi. (< com/pleta/ + /îm/plini)

A COMPLINI ~esc tranz. A face să fie complet, plin (adăugând ceea ce lipsește); a completa; a întregi. /con- + a (îm)plini

complinì v. a adăoga ce lipseste. [Neologism modelat după fr. compléter].

*complinésc v. tr. (con- și plinesc, d. lat. com-plére. V. su-plinesc). Gram. Completez înțelesu.

complinire s. f., g.-d. art. complinirii; pl. compliniri

complinire s. f., g.-d. art. complinirii; pl. compliniri

complinire s. f., g.-d. art. complinirii; pl. compliniri

complini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinesc, 3 sg. complinește, imperf. 1 complineam; conj. prez. 1 sg. să complinesc, 3 să complinească

complini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinesc, imperf. 3 sg. complinea; conj. prez. 3 să complinească

complini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. complinesc, imperf. 3 sg. complinea; conj. prez. 3 sg. și pl. complinească

COMPLINIRE s. 1. v. completare. 2. (GRAM.) determinare. (Un verb fără ~.)

COMPLINIRE s. v. completare, împlinire, întregire, rotunjire.

COMPLINIRE s. 1. complement, completare, întregire. (A adăugat o ~.) 2. (GRAM.) determinare. (Un verb fără ~.)

complinire s. v. COMPLETARE. ÎMPLINIRE. ÎNTREGIRE. ROTUNJIRE.

COMPLINI vb. v. completa, împlini, întregi, rotunji.

COMPLINI vb. (GRAM.) a determina.

complini vb. v. COMPLETA. ÎMPLINI. ÎNTREGI. ROTUNJI.

COMPLINI vb. (GRAM.) a determina.

COMPLINIRE s. f. (< complini < lat. con „împreună cu”, cf. fr. co(n) + (îm)plini, cf. lat. *implenire): 1. întregire, completare. 2. determinare a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte prin alt cuvânt sau grup de cuvinte. În gramatica limbii române părțile secundare de propoziție reprezintă niște c. ale elementelor regente: atributul este o c. a substantivului, a locuțiunii substantivale sau a substitutelor acestora (pronumele și numeralele); complementul este o c. a verbului, a locuțiunii verbale, a adjectivului, a locuțiunii adjectivale, a adverbului, a locuțiunii adverbiale și a interjecției; elementul predicativ suplimentar este o c. atât a verbului sau a locuțiunii verbale (cu sau fără funcție de predicat), cât și a substantivului sau a substitutului acestuia (cu funcție de subiect sau de complement direct).