căutare avansată
Din totalul de 31 sunt afișate 17 definiții pentru complica, complice   conjugări / declinări

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE, complici, -ce, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvârșirea unei infracțiuni sau, p. ext., care înlesnește, tolerează, ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile. – Din fr. complice.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

!complíce adj. m., s. m., pl. complíci; adj. f., s. f. sg. și pl. complíce
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE1 ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE2 adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE s.m. și f. Participant la săvârșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat.med. complex].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLÍCE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ F i g. Soția lui e groaza, și noapteaa lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

complíce s. f., g.-d. art. complícei; pl. complíce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

complíce s. m., pl. complíci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLICÁ, complíc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) încurca; a (se) agrava, a (se) înrăutăți. – Din fr. compliquer.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

complicá (a ~) vb., ind. prez. 3 complícă
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLICÁ vb. a (se) încâlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink