complice smf [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr complice] 1 Persoană care participă, în mod secundar, la săvârșirea unei acțiuni. 2 (Pex) Persoană care ascunde săvârșirea unei fapte reprobabile.

COMPLICE, complici, -e, s. m. și f. Persoană care participă în mod secundar la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Persoană care înlesnește, sprijină, tolerează sau ascunde o faptă (de obicei neîngăduită) a cuiva. [Camerista] devenise confidenta și oarecum complicea stăpînei. C. PETRESCU, Î. II 225. ◊ Fig. Soția lui e groaza, și noaptea – a lui complice! ALECSANDRI, P. III 300.

COMPLICE s.m. și f. Participant la săvîrșirea unei infracțiuni. ♦ Cel care înlesnește sau ascunde o faptă (de obicei penală, reprobabilă) a cuiva. [< fr., it. complice, cf. lat. med. complex].

COMPLICE s. m. f. cel care înlesnește sau ajută la săvârșirea unei fapte; părtaș. (< fr., it. complice)

COMPLICE² adj. invar. Care favorizează săvârșirea unei acțiuni reprobabile. Ton ~. Tăcere ~. Surâs ~. /<fr. complice

COMPLICE¹ ~i m. Persoană care participă sau contribuie la realizarea unei fapte reprobabile; acolit. ~ele asasinului. /<fr. complice

complice m. care iea parte la greșala, la crima altuia.

*cómplice și (ob.) -íce s. (lat. cómplex, cómplicis, d. plicare, a încovoĭa, a pleca; it. sp. cómplice, fr. complice. V. complic). Părtaș, implicat la răŭ: complicele, complicea crimeĭ.

complica vtr [At: RUSSO, S. 81 / Pzi: ~ic, 3 ~că și (înv) ~ichează / E: fr compliquer] 1-2 A (se) încurca. 3-4 A (se) agrava.

COMPLICA, complic, vb. I. Tranz. A încurca, a încîlci, a face mai greu (de priceput, de descurcat, de rezolvat). Luminița îmi complică viața. C. PETRESCU, Î. I 10. ♦ Refl. A se agrava, a se înrăutăți. Boala s-a complicat.

COMPLICA vb. I. 1. tr., refl. A (se) încurca, a(-și) provoca complicații, încurcături. ♦ A face, a deveni complicat. 2. refl. A se agrava, a se înrăutăți. [P.i. complic. / < fr. compliquer, cf. it., lat. complicare].

COMPLICA vb. tr., refl. a (se) încurca, a (se) agrava, a (se) înrăutăți. (< fr. compliquer, lat. complicare)

A COMPLICA complic tranz. A face să se complice. /<fr. compliquer

A SE COMPLICA se complică intranz. (despre stări de lucruri, situații) A deveni mai dificil, mai grav; a se înrăutăți; a se înăspri; a se agrava. /<fr. compliquer

complicà a. a încurca.

*complíc, a -á v. tr. (lat. cómplico, -áre, fr. compliquer. V. plec, a-plic, re-plic). Încurc: a complica o afacere.

complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

!complice adj. m., s. m., pl. complici; adj. f., s. f. sg. și pl. complice

complice s. m., pl. complici

complice s. f., g.-d. art. complicei; pl. complice

complice, -ci.

complica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. complic, 2 sg. complici, 3 complică; conj. prez. 1 sg. să complic, 3 să complice

complica (a ~) vb., ind. prez. 3 complică

complica vb., ind. prez. 1 sg. complic, 3 sg. și pl. complică

COMPLICE aghiotant, alergător, ambasador, audient, caraulă, cenușăreasă, cirac, deputat, emisar, escortă, fartițier, olac, omal, pontagiu, pontator, secretar, sol, șesar, șestar, șustangiu, tabadură, tirangiu, tiră, tovarăș.

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvârșirea unei infracțiuni.)

COMPLICE s. (JUR.) copărtaș, părtaș, (înv.) ajutător. (~ la săvîrșirea unei infracțiuni.)

COMPLICA vb. a (se) încâlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

COMPLICA vb. a (se) încîlci, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A (se) complica ≠ a (se) simplifica