complezant, ~ă a vz complezent

complezanță sf vz complezență

complezent, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, I., 79 / V: ~zant / Pl: ~nți, ~e / E: fr complaisant] Care este gata de a face plăcere cuiva Si: amabil, politicos, serviabil.

complezență sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / V: (iuz) ~zan~ / Pl: ~țe / E: fr complaisance] 1 Amabilitate. 2 (Îlav) De (sau din) ~ În mod formal.

* COMPLEZANT adj. Îndatoritor; politicos ¶ ¶ C. NECOMPLEZANT [fr.].

* COMPLEZENȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Silință de a fi pe placul cuiva ¶ 2 Îndatorire, plăcere, mulțumire ce facem altuia prin vorbele sau faptele noastre ¶ ¶ C. NECOMPLEZENȚĂ [fr.].

COMPLEZENT, -Ă, complezenți, -te, adj. Gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; amabil.

COMPLEZENȚĂ s. f. Faptul de a fi complezent; amabilitate, serviabilitate.

COMPLEZENT, -Ă, complezenți, -te, adj. Gata de a servi pe cineva, doritor de a face plăcere cuiva; amabil. – După fr. complaisant.

COMPLEZENȚĂ s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – După fr. complaisance.

COMPLEZENT, -Ă adj. (Franțuzism) Gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. [< fr. complaisant].

COMPLEZENȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].

COMPLEZENT, -Ă adj. gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. (< fr. complaisant)

COMPLEZENȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)

COMPLEZENT ~tă (~ți, ~te) livr. Care face cu plăcere un serviciu; care este gata oricând să servească pe cineva; serviabil. /<fr. complaisant

COMPLEZENȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance

complezant a. politicos, îndatoritor.

complezență f. dispozițiune de a face plăcere: act de complezență.

*complezánt, -ă adj. (fr. com-plaisant, d. plaire, a plăcea). Amabil. – Fals -ent.

*complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență.

complezent adj. m., pl. complezenți; f. complezentă, pl. complezente

complezență s. f., g.-d. art. complezenței; pl. complezențe

complezent adj. m., pl. complezenți; f. complezentă, pl. complezente

complezență s. f., g.-d. art. complezenței; pl. complezențe

complezent adj. m., pl. complezenți; f. sg. complezentă, pl. complezente

complezență s. f., g.-d. art. complezenței; pl. complezențe

complezență, -țe.

COMPLEZENT adj., v. amabil, binevoitor, îndatoritor, serviabil.

COMPLEZENȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complezent adj. v. AMABIL. BINEVOITOR. ÎNDATORITOR. SERVIABIL.

complezență s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

complezant, complezantă, adj. (înv.) gata de a servi pe cineva; îndatoritor, săritor, politicos.