COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLEZÉNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink