COMPLETÍV ~ă (~i, ~e): Propoziție ~ă propoziție secundară care determină un verb din altă propoziție. /<fr. complétif, lat. completivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Propoziție completivă (sau completivă) - LauraGellner

COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLETÍV, -Ă adj. care complinește. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Completiv ≠ necompletiv
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

completív adj. m., pl. completívi; f. sg. completívă, pl. completíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: Propoziție completivă (sau completivă) - LauraGellner

*completív, -ă adj. (lat. completivus). Care servește ca complement: propozițiune completivă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COMPLETÍVĂ, completive, adj. (În sintagma) Propoziție completivă (și substantivat, f.) = propoziție subordonată care are rol de complement pe lângă verbul din altă propoziție. – Din fr. complétive, lat. completivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink