COMPLECTARE s. f. v. completare.^[1]

complectare sf vz completare

COMPLECTARE s.f. v. completare.

complecta v vz completa

completa vt [At: KRETZULESCU, A. / V: ~ecta / Pzi: ~tez / E: fr compléter] A adăuga pentru a fi complet² (1).

completare sf [At: MURGOCI – LUDWIG, M. 37 / V: ~ect~ / Pl: ~tări / E: completa] 1 Întregire. 2 Ceea ce se adaugă pentru a completa. 3 Film scurt, secundar, care completează un program cinematografic. 4 (Mil; iuz; îlav) În ~ În perioada în care cei ce-și satisfac serviciul militar nu sunt încazarmați.

COMPLETA, completez, vb. I. Tranz. A întregi un lucru care nu este complet, a adăuga ceea ce-i lipsește pentru a fi complet. Viața ne învață că numai experiența conducătorilor nu este suficientă pentru a conduce just, că experiența conducătorilor trebuie completată cu experiența maselor, cu experiența poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Am pierdut... din vedere să completez descrierea năcazului meu, după ce am rămas fără cai. SADOVEANU, Z. C. 31. Cu acești mari domni, Mircea și Alexandru, se încheie această epocă [a întemeierii Principatelor]. Ei completară instituțiile țării lor. BĂLCESCU, O. II 13. – Variantă: complecta vb. I.

COMPLETARE, completări, s. f. Acțiunea de a completa; întregire, împlinire. (Concretizat) Ceea ce se adaugă pentru a completa; film scurt, secundar, menit să completeze programul. – Variantă: complectare s. f.

COMPLECTA vb. I. v. completa.

COMPLETA vb. I. tr. A întregi (un lucru incomplet). [Var. complecta vb. I. / < fr. compléter].

COMPLETARE s.f. Acțiunea de a completa și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Ceea ce se adaugă pentru completare. [Var. complectare s.f. / < completa].

COMPLETA vb. tr. a întregi (un lucru incomplet). (< fr. compléter)

COMPLETARE s. f. acțiunea de a completa. ◊ ceea ce se adaugă pentru completare. (< completa)

A COMPLETA ~ez tranz. A face să fie complet (adăugând ceea ce lipsește); a întregi; a complini. /<fr. compléter

completá v. a (se) face complet.

*completéz v. tr. (fr. completer). Fac complet, întregesc: a completa o sumă. – Fals -ctez.

completa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. completez, 3 completează; conj. prez. 1 sg. să completez, 3 să completeze

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completa (a ~) vb., ind. prez. 3 completează

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completa vb., ind. prez. 1 sg. completez, 3 sg. și pl. completează

completare s. f., g.-d. art. completării; pl. completări

completez.

COMPLETA vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pâna la suma de...)

COMPLETARE s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei până la...) 2. (concr.) complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. v. adaos.

COMPLETA vb. a împlini, a întregi, a rotunji, (livr.) a complini, (înv. și reg.) a plini, (înv.) a încheia. (~ pînă la suma de...)

COMPLETARE s. 1. împlinire, întregire, rotunjire, (livr.) complinire. (~ sumei pînă la...) 2. complement, complinire, întregire. (A adăugat o ~.) 3. adaos, anexă, apendice, supliment. (~ la un memoriu.)

A completa ≠ a descompleta

a-și completa efectele expr. (mil., iron.) a fura bunurile unui coleg de dormitor.