opțiuni
  • info

3 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPLACE vb. III v. complăcea.

COMPLĂCEA, complac, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: complace vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCEA, complac, vb. II. Refl. A găsi o mulțumire completă în ceva; (peior.) a se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. [Var.: complace vb. III] – Con1- + plăcea (după fr. complaire).

COMPLĂCERE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

COMPLĂCERE s. f. (Înv.) Amabilitate, complezență. – V. complăcea.

complace vr vz complăcea

complăcea [At: ALECSANDRI, ap. DA / V: ~place / Pzi: ~lac / E: con1- + plăcea1 după fr. complair] 1 vi (Înv) A încerca să placi cuiva. 2 vr A găsi o mulțumire completă în ceva. 3 vr (Prt) A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească.

complăcere sf [At: NEGRUZZI, S. III, 172 / E: complăcea] (Înv) 1 Dorința de a plăcea cuiva. 2 Amabilitate.

COMPLĂCEA, complac, vb. II. Refl. A se simți bine într-o situație, a găsi o mulțumire completă în ceva; a se mulțumi cu o anumită situație. Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. – Variantă: complace vb. III.

COMPLĂCERE s. f. (Învechit) Amabilitate, complezență. Amelio, contez pe complăcerea ta, ca să faci... podoaba adunării. NEGRUZZI, S. III 172.

COMPLACE vb. III. v. complăcea.

COMPLĂCEA vb. II. refl. A se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire completă în ceva. [P.i. complac, var. complace vb. III (nerecomandabil). [< con- + plăcea, după fr. complaire, it. complacere].

COMPLĂCEA vb. refl. a se simți bine într-o anumită situație; a găsi mulțumire în ceva. (după fr. complaire)

A SE COMPLĂCEA mă complac intranz. 1) A avea satisfacție; a găsi plăcere. 2) A fi mulțumit de o anumită situație (de obicei, nesatisfăcătoare), fără a căuta să o depășească. /con- + a plăcea

complace v. a face pe voie spre a plăcea cuiva (AL.).

*complác, -plăcut, a -plăcea v. intr. (con- și plac, d. fr. complaire). Barb. Fac pe plac, plac. V. refl. Îmĭ place să: demagogiĭ se complac în fraze goale.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

complăcea (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă complac, 2 sg. te complaci, 3 sg. se complace, perf. s. 1 sg. mă complăcui, m.m.c.p. 1 pl. ne complăcuserăm; conj. prez. 1 sg. să mă complac, 3 să se complacă; cond. prez. 1 sg. m-aș complăcea; ger. complăcându-mă; part. complăcut corectat(ă)

!complăcea (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se complace; part. complăcut

complăcea vb. → plăcea

complăcere s. f., g.-d. art. complăcerii

complăcea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPLĂCERE s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.

complăcere s. v. AMABILITATE. BUNĂVOINȚĂ. SERVIABILITATE.

Intrare: complacere
complacere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complacere
  • complacerea
plural
  • complaceri
  • complacerile
genitiv-dativ singular
  • complaceri
  • complacerii
plural
  • complaceri
  • complacerilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: complăcea
verb (V502)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complăcea
  • complăcere
  • complăcut
  • complăcutu‑
  • complăcând
  • complăcându‑
 singular plural
  • complaci
  • complace-
  • complăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • complac
 (să)
  • complac
  • complăceam
  • complăcui
  • complăcusem
a II-a (tu)
  • complaci
 (să)
  • complaci
  • complăceai
  • complăcuși
  • complăcuseși
a III-a (el, ea)
  • complace
 (să)
  • complacă
  • complăcea
  • complăcu
  • complăcuse
plural I (noi)
  • complăcem
 (să)
  • complăcem
  • complăceam
  • complăcurăm
  • complăcuserăm
  • complăcusem
a II-a (voi)
  • complăceți
 (să)
  • complăceți
  • complăceați
  • complăcurăți
  • complăcuserăți
  • complăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • complac
 (să)
  • complacă
  • complăceau
  • complăcură
  • complăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • complace
  • complacere
 — — singular plural
—
  • complaceți
  • complăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea) — — — — —
plural I (noi)
  • complacem
 (să)
  • complacem
 — — —
a II-a (voi)
  • complaceți
 (să)
  • complaceți
 — — —
a III-a (ei, ele) — — — — —
Intrare: complăcere
complăcere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • complăcere
  • complăcerea
plural
  • complăceri
  • complăcerile
genitiv-dativ singular
  • complăceri
  • complăcerii
plural
  • complăceri
  • complăcerilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

complăcea, complacverb

  • 1. A găsi o mulțumire completă în ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Un om plin de învățătură și se complăcea foarte mult în... convorbiri. GHICA, S. 249. DLRLC
    • 1.1. peiorativ A se mulțumi cu o anumită situație fără a încerca să o depășească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

complăcere, complăcerisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi complăcea DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.