COMINAȚIE s.f. (Lit.) Figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului sau a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. [< fr. commination, cf. lat. comminatio – amenințare].

COMINAȚIE s. f. figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului ori a unui personaj, o nenorocire inevitabilă. (< fr. commination, lat. comminatio, amenințare)

cominație s. f., pl. cominații

cominație (fr. commination, lat. comminatio, „amenințare energică”), figură dialogistică prin care oratorul sau un autor enunță sub formă de avertisment la adresa auditorului sau a unui personaj (individual sau colectiv), pentru motive destul de grave, o nenorocire amenințătoare și de neînlăturat (P): „Teodat, tu râzi! Dar moartea cea lipsită de sicriu Îți va răscula poporul, să te sfâșie de viu!” (G. Coșbuc) Sau: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormânt!” (C. Coșbuc) C. pură o ilustrează numai primul exemplu citat; al doilea, fiind vorba de un avertisment cu temei ipotetic, nu de o amenințare a unei pedepse iminente, figura o putem numi c. ipotetică. De la aceasta e un singur pas spre altă formă a figurii și anume spre c. aluzivă: „Mulți durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii și mulțime de norod; Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă, Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt: Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ.” (Eminescu) Cf. fr.: „Oh! que les rois doivent prendre garde aux guerres qu’ils entreprennent! Elles doivent être justes; ce n’est pas assez: il faut qu’elles soient nécessaires pour le bien public.” (Fénelon; → M., p. 80).

COMINAȚIE (< fr. commination < lat. commintio, amenințare) În retorică procedeu stilistic prin care oratorul caută să convingă auditoriul avertizîndu-l asupra nefastelor consecințe ale unui fapt pe care ei, auditoriul, îl aprobă. Ex. „Noi, românii, cu un guvern românesc și într-o țară romanească, noi, mandatarii națiunii române, prin reforma ce ni se propune, am face ca țăranii noștri, ca frații noștri, în proprialorțarăsăse afle mai rău... Dar aceasta ar fi pentru noi o rușine neștearsă, dar aceasta ar fi un păcat de moarte, care ar pica în capul nostru, pe capul fiilor noștri.” (M. KOGĂLNICEANU, Împroprietărirea țăranilor) Cominația este folosită și în poezie. Să nu dea dumnezeu cel sfînt, Să vrem noi sînge, nu pămînt! Cînd nu vom mai putea răbda, Cînd foamea ne va răscula Hristoși să fiți, nu veți scăpa Nici în mormînt! (G. COȘBUC, Noi vrem pămînt)