6 intrări

63 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMANDARE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda.

COMANDARE s. f. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. – V. comanda.

COMANDARE s.f. Acțiunea de a comanda. [< comanda].

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. – Din fr. commander.

COMĂNDARE s. f. v. comândare.

COMĂNDARE s. f. v. comândare.

COMÂNDA, comând, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDA, comând, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).

COMÂNDARE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndare s. f.] – V. comânda.

COMÂNDARE, comândări, s. f. (Înv.) Praznic, ospăț la înmormântare, pomană. [Var.: comăndare s. f.] – V. comânda.

comanda vt [At: (a. 1774) URICARIUL I, 173 / V: (Mol; Înv) ~men~ / Pzi: comand, (Trs; îvr) ~ez / E: fr commander, it commandare, ger kommandieren] 1 A ordona Si: (înv) comandarisi (1). 2 (Mil) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc. Si: (înv) comandarisi (2). 3 (Mil) A avea comanda asupra unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei Si: (înv) comandarisi (3). 4 A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar Si: (înv) comandarisi (4). 5 A cere de mâncare sau de băut într-un local Si: (înv) comandarisi (5).

comânda2 vt [At: ȘINCAI, HR. III, 230/1 / V: comănda2 / Pzi: ~dez, (pop) comând / E: lat commendare, mg komendálni] 1 (Reg) A porunci. 2 (Trs) A recomanda.

comânda1 vt [At: CORESI, PS. 299 / V: ~mănda1, cumănda, cum~ / Pzi: comând / E: lp *commando, -are] 1 (Înv) A aduce jertfe. 2 (Mol; Mun; Trs; înv) A face comândul. 3 A îngriji de cele necesare pentru comând.

comândare sf [At: COD. VOR. 31/10 / V: ~măn~, cumăn~, cumândare / Pl: ~dări / E: comânda] (Înv) 1 Aducere de jertfe. 2 Jertfă. 3 Înmormântare. 4 Praznic. 5 Pomană. 6 (Iuz; îs) Carte de ~ Scrisoare recomandată.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.

COMANDA, comand, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da ordin sau semnal pentru executarea unei mișcări, a unei dispoziții etc; a avea comanda unei unități. Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire în lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. ◊ Refl. impers. Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. ◊ Intranz. Iar ai început să comanzi? El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. ♦ A porunci, a ordona. S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. 2. A face sau a da o comandă, a dispune ca cineva să efectueze o lucrare, să facă un serviciu, să confecționeze ceva. Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl Comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. ♦ A cere o consumație într-un local. Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188.

COMÎNDARE, comîndări, s. f. (Învechit) Praznic, ospăț la înmormîntare; pomană, comînd. Să li spui ca să nu se mai trudească cu leacuri, ci să se grijească de comîndare. SBIERA, P. 194. – Variantă: comăndare (EMINESCU, N. 97, NEGRUZZI; S. I 249) s. f.

COMANDA vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mîncare, de băut într-un local de consum. [P.i. comand. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].

COMANDA vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

A COMANDA comand tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander

A COMÂNDA ~ez tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare

COMÂNDARE ~ări f. pop. Masă închinată pomenirii unui decedat; praznic. /v. a comânda

COMÎND s.n. (Mold., Ban., Criș.) Pomană. A: O babă săracă ce torcea în furcă să-și agonisească hrana și comîndul său. CANTA. C: Să face a treia zi cumînd si alămojnă după cel mort. MOL. 1695. 46r. Kumĕnd. Exsequiae. AC, 348; cf. MOL. 16761. 149r: MOL. 1695, 80v. Etimologie: comînda. Vezi și comînda, comîndare. Cf. alămojnă, comîndare (2), paos (2).

COMÎNDA vb. (Trans. SV) A aduce jertfă. Cu voie cumînd ție. PS. SEC. XVIII, 37r. Vezi și comînd, comîndare. Cf. pominoci.

COMÎNDARE s.f. 1. (Trans. SV) Jertfă. Că s-ai vrut vrea comîndarea da-o-vreamu. Toate arsele nu dulce-vrusi. Comîndarea zeului. PS. SEC. XVIII, 36v. 2. (Cris.) Pomană. Iară după moarte . . . să le faci cumîndări și prescuri. C 1692, 503v; cf. MOL. 1695, 78r. Etimologie: comînda. Vezi și comînd, comînda. Cf. pominoc; alămojnă, comînd, paos (2).

comandà v. 1. a da un ordin; 2. a avea comanda, autoritatea: a comanda o armată; 4. a face o comandă: a comanda un mobilier.

comândà v. a da un comând. [Lat. COMMENDARE, lit. a recomanda (memoria printr’un ospăț mortuar)].

comândare f. Mold. comând: vrabia mălaiu visează și calicul comândare.

*cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.

2) comînd, a v. tr. (lat. commendare, pop. și *commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.

comîndáre f., pl. -ărĭ (d. comînd 2). Comînd (= pomană) vrabia malaĭ vîsează și calicu comîndare (Prov.). – Vechĭ și cu-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

comandare s. f., g.-d. art. comandării

comandare s. f., g.-d. art. comandării

comandare s. f., g.-d. art. comandării

comanda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. comand, 2 sg. comanzi, 3 comandă; conj. prez. 1 sg. să comand, 3 să comande

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. comând, 2 sg. comânzi, 3 comândă; conj. prez. 1 sg. să comând, 3 să comânde

comândare (înv.) s. f., g.-d. art. comândării; pl. comândări

comanda (a ~) vb., ind. prez. 3 comandă

comânda (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 comândă

comândare (înv.) s. f., g.-d. art. comândării; pl. comândări

comanda vb., ind. prez. 1 sg. comand, 3 sg. și pl. comandă

comânda vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă

comândare s. f., g.-d. art. comândării; pl. comândări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMANDA vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)

COMÂNDA vb. v. jertfi, sacrifica.

COMÂNDARE s. v. pomană, praznic.

COMANDA vb. 1. a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a ordona, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a conduce, (înv.) a povățui. (~ armata.) 3. (TEHN.) a controla, a regla.

COMÎNDA vb. (BIS.) a pomeni. (~ morții.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

comanda (comand, comandat), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander.Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.

comînda (-d, -at), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

comânda1, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi, 1925: 169). – Lat. commendare, *commandare „a recomanda (...lui Dumnezeu, sufletul mortului)” (Hasdeu, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Scriban, MDA).

comânda2, comând, vb. tranz. – (reg.; mil.) A da ordin, a porunci; a comanda. – Lat. commendare, magh. komendálni (MDA).

comândare, comândări, s.f. – (reg.; înv.) Înmormântare (Bârlea, 1924). ♦ Pomana mortului; masa ce stă la înmormântare (Lenghel, 1979): „Veseliți-vă oricare / C-aicea nu-i comândare” (Ștețco, 1990: 205). – Din comânda (DEX, MDA).

comânda, comând, vb. tranz. – A însoți un mort la groapă, a prohodi; a se ocupa de înmormântare, de slujbe și pomeni: „Nice fete să mă cânte / Nici feciori să mă comânde” (Papahagi 1925: 169). – Lat. commendare, commandare (Hasdeu, Pușcariu, Candrea-Densusianu, DA cf. DER).

comândare, comândări, s.f. – Înmormântare (Bârlea 1924). ♦ Pomana mortului; masa ce stă la înmormântare (Lenghel 1979): „Veseliți-vă oricare / C-aicea nu-i comândare” (Ștețco 1990: 205). – Din comânda + -re.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

COMÎNDARE sau comînd, subst., datină ortodoxă. 1. Comăndare, sau Comîndare „bătrîn” mold. (Isp III1); Comîndărești s. (Dm). 2. Comîndășescu, M. (Mus 11). 3. Cf. și Comendarie (Syn); cf. Atanasie Comendarisie (Syn).

Intrare: comandare
comandare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comandare
  • comandarea
plural
  • comandări
  • comandările
genitiv-dativ singular
  • comandări
  • comandării
plural
  • comandări
  • comandărilor
vocativ singular
plural
Intrare: comanda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comanda
  • comandare
  • comandat
  • comandatu‑
  • comandând
  • comandându‑
singular plural
  • comandă
  • comandați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comand
(să)
  • comand
  • comandam
  • comandai
  • comandasem
a II-a (tu)
  • comanzi
(să)
  • comanzi
  • comandai
  • comandași
  • comandaseși
a III-a (el, ea)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comanda
  • comandă
  • comandase
plural I (noi)
  • comandăm
(să)
  • comandăm
  • comandam
  • comandarăm
  • comandaserăm
  • comandasem
a II-a (voi)
  • comandați
(să)
  • comandați
  • comandați
  • comandarăți
  • comandaserăți
  • comandaseți
a III-a (ei, ele)
  • comandă
(să)
  • comande
  • comandau
  • comanda
  • comandaseră
comenda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cumânda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Comăndare
Comăndare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Comăndare
Intrare: comânda
verb (VT4)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • comânda
  • comândare
  • comândat
  • comândatu‑
  • comândând
  • comândându‑
singular plural
  • comândă
  • comândați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • comând
(să)
  • comând
  • comândam
  • comândai
  • comândasem
a II-a (tu)
  • comânzi
(să)
  • comânzi
  • comândai
  • comândași
  • comândaseși
a III-a (el, ea)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comânda
  • comândă
  • comândase
plural I (noi)
  • comândăm
(să)
  • comândăm
  • comândam
  • comândarăm
  • comândaserăm
  • comândasem
a II-a (voi)
  • comândați
(să)
  • comândați
  • comândați
  • comândarăți
  • comândaserăți
  • comândaseți
a III-a (ei, ele)
  • comândă
(să)
  • comânde
  • comândau
  • comânda
  • comândaseră
comănda
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: comândare
comândare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comândare
  • comândarea
plural
  • comândări
  • comândările
genitiv-dativ singular
  • comândări
  • comândării
plural
  • comândări
  • comândărilor
vocativ singular
plural
comăndare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comăndare
  • comăndarea
plural
  • comăndări
  • comăndările
genitiv-dativ singular
  • comăndări
  • comăndării
plural
  • comăndări
  • comăndărilor
vocativ singular
plural
cumândare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cumăndare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Comândare
Comândare nume propriu
nume propriu (I3)
  • Comândare
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

comandare, comandărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a comanda și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • vezi comanda DEX '09 DEX '98 DN

comanda, comandverb

  • 1. (termen) militar A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote El își făcuse datoria, luptase fără nici o slăbiciune, comandase fără nici o șovăială. C. PETRESCU, î. I 194. DLRLC
    • format_quote Ia drepți cînd îți comand. SAHIA, N. 53. DLRLC
    • format_quote Unde e acuma puternica mărire Din vremea cînd a țării eroică oștire În lupte uriașe Buzeștii comanda? ALEXANDRESCU, P. 145. DLRLC
    • format_quote reflexiv impersonal Se comandă drepți. SAHIA, N. 120. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Iar ai început să comanzi? DLRLC
    • 1.1. Ordona, porunci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a dus într-un serviciu comandat. SAHIA, U.R.S.S. 100. DLRLC
  • 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Culmea moftangiului savant: a-și comanda statuia încă din viață și a prezida la inaugurarea ei și la apoteozarea sa. CARAGIALE, O. II 35. DLRLC
    • format_quote La un zugrav foarte vestit mergînd din întîmplare, Portretul meu îl comandai. ALEXANDRESCU, P. 170. DLRLC
  • 3. A dirija un mecanism, o mașină etc. MDN '00
  • 4. A solicita mâncare sau băutură într-un local public. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Arată energie doar cînd comandă o sticlă de vin. C. PETRESCU, Î. II 188. DLRLC
etimologie:

comânda, comândverb

  • 1. învechit A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. DEX '09 DEX '98
    sinonime: pomeni
etimologie:

comândare, comândărisubstantiv feminin

  • 1. învechit Praznic, ospăț la înmormântare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să li spui ca să nu se mai trudească cu leacuri, ci să se grijească de comîndare. SBIERA, P. 194. DLRLC
etimologie:
  • vezi comânda DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.