2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Din colac.

colăci [At: VARLAAM, C. 59/2 / Pzi: ~cesc / E: colac] 1 vt A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie Si: a peți, a votri. 2 vt A căsători pe cineva. 3 vt A mijloci ceva. 4-5 vt A recomanda ceva sau pe cineva altei persoane. 6 vt (Spc) A aduce undeva un străin (nepoftit) care se stabilește acolo. 7 vt A căuta prietenia cuiva. 8 vt A sfătui (la rău) pe cineva. 9 vt (Înv) A întreba de ceva. 10 vi (Reg) A ști să spună minciuni. 11 vt A anunța că s-a găsit o vită de pripas. 12 vt A denunța. 13 vr (D. animale fără stăpân) A se pripăși. 14 vr (Nob) A se încolăci.

COLĂCI, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie; a peți. 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). – Probabil din colac.

COLĂCI2, colăcesc, vb. IV. Tranz. (Regional). 1. A recomanda pe cineva de soț sau soție, a face demersuri pentru însurătoarea sau măritișul cuiva. Viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare. ISPIRESCU, la TDRG. 2. A introduce, a aduce undeva pe un străin (nepoftit sau plicticos) care se aciuează acolo. Cine dracu te-a mai colăcit la curtea mea? SADOVEANU, P. S. 30.

colăcì v. 1. a procura pețind: îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare ISP.; 2. a îmbia: curat ucigă’l crucea l’a colăcit să vie CR.; 3. a se încolăci: v’ați colăcit ca târâtoarele la poalele lui Od. [V. colac].

ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

ÎNCOLĂCI, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăci vb. IV.

A ÎNCOLĂCI ~esc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

A SE ÎNCOLĂCI mă ~esc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

2) colăcésc v. tr. (din conăcesc și infl. de colac). Îndemn să vie, aduc: nu știŭ cine dracu l-a colăcit să vie pe la noĭ. Prepar, rezerv: mama feteĭ îl colăcea ca să și-l facă ginere. Aleg: șĭ-a colăcit o nevastă.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

colăci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, 3 sg. colăcește, imperf. 1 colăceam; conj. prez. 1 sg. să colăcesc, 3 să colăcească

colăci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 să colăcească

colăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. colăcesc, imperf. 3 sg. colăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. colăcească

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, 3 sg. încolăcește, imperf. 1 încolăceam; conj. prez. 1 sg. să încolăcesc, 3 să încolăcească

încolăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 să încolăcească

încolăci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcesc, imperf. 3 sg. încolăcea; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăcească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

colăci, colăcesc, vb. IV (reg.) 1. a recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie, a-i găsi nevastă; a peți. 2. a recomanda pe cineva străin să se aciuieze undeva. 3. a căuta favoarea cuiva. 4. a sfătui de rău pe cineva. 5. (înv.) a căuta, a cerceta. 6. a minți. 7. a da pe față, a denunța. 8. (refl.; despre animale) a se pripăși. 9. (refl.) a se încolăci.

Intrare: colăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • colăci
  • colăcire
  • colăcit
  • colăcitu‑
  • colăcind
  • colăcindu‑
singular plural
  • colăcește
  • colăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • colăcesc
(să)
  • colăcesc
  • colăceam
  • colăcii
  • colăcisem
a II-a (tu)
  • colăcești
(să)
  • colăcești
  • colăceai
  • colăciși
  • colăciseși
a III-a (el, ea)
  • colăcește
(să)
  • colăcească
  • colăcea
  • colăci
  • colăcise
plural I (noi)
  • colăcim
(să)
  • colăcim
  • colăceam
  • colăcirăm
  • colăciserăm
  • colăcisem
a II-a (voi)
  • colăciți
(să)
  • colăciți
  • colăceați
  • colăcirăți
  • colăciserăți
  • colăciseți
a III-a (ei, ele)
  • colăcesc
(să)
  • colăcească
  • colăceau
  • colăci
  • colăciseră
Intrare: încolăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încolăci
  • ‑ncolăci
  • încolăcire
  • ‑ncolăcire
  • încolăcit
  • ‑ncolăcit
  • încolăcitu‑
  • ‑ncolăcitu‑
  • încolăcind
  • ‑ncolăcind
  • încolăcindu‑
  • ‑ncolăcindu‑
singular plural
  • încolăcește
  • ‑ncolăcește
  • încolăciți
  • ‑ncolăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încolăcesc
  • ‑ncolăcesc
(să)
  • încolăcesc
  • ‑ncolăcesc
  • încolăceam
  • ‑ncolăceam
  • încolăcii
  • ‑ncolăcii
  • încolăcisem
  • ‑ncolăcisem
a II-a (tu)
  • încolăcești
  • ‑ncolăcești
(să)
  • încolăcești
  • ‑ncolăcești
  • încolăceai
  • ‑ncolăceai
  • încolăciși
  • ‑ncolăciși
  • încolăciseși
  • ‑ncolăciseși
a III-a (el, ea)
  • încolăcește
  • ‑ncolăcește
(să)
  • încolăcească
  • ‑ncolăcească
  • încolăcea
  • ‑ncolăcea
  • încolăci
  • ‑ncolăci
  • încolăcise
  • ‑ncolăcise
plural I (noi)
  • încolăcim
  • ‑ncolăcim
(să)
  • încolăcim
  • ‑ncolăcim
  • încolăceam
  • ‑ncolăceam
  • încolăcirăm
  • ‑ncolăcirăm
  • încolăciserăm
  • ‑ncolăciserăm
  • încolăcisem
  • ‑ncolăcisem
a II-a (voi)
  • încolăciți
  • ‑ncolăciți
(să)
  • încolăciți
  • ‑ncolăciți
  • încolăceați
  • ‑ncolăceați
  • încolăcirăți
  • ‑ncolăcirăți
  • încolăciserăți
  • ‑ncolăciserăți
  • încolăciseți
  • ‑ncolăciseți
a III-a (ei, ele)
  • încolăcesc
  • ‑ncolăcesc
(să)
  • încolăcească
  • ‑ncolăcească
  • încolăceau
  • ‑ncolăceau
  • încolăci
  • ‑ncolăci
  • încolăciseră
  • ‑ncolăciseră
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • colăci
  • colăcire
  • colăcit
  • colăcitu‑
  • colăcind
  • colăcindu‑
singular plural
  • colăcește
  • colăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • colăcesc
(să)
  • colăcesc
  • colăceam
  • colăcii
  • colăcisem
a II-a (tu)
  • colăcești
(să)
  • colăcești
  • colăceai
  • colăciși
  • colăciseși
a III-a (el, ea)
  • colăcește
(să)
  • colăcească
  • colăcea
  • colăci
  • colăcise
plural I (noi)
  • colăcim
(să)
  • colăcim
  • colăceam
  • colăcirăm
  • colăciserăm
  • colăcisem
a II-a (voi)
  • colăciți
(să)
  • colăciți
  • colăceați
  • colăcirăți
  • colăciserăți
  • colăciseți
a III-a (ei, ele)
  • colăcesc
(să)
  • colăcească
  • colăceau
  • colăci
  • colăciseră
încolăcea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

colăci, colăcescverb

regional
  • 1. A recomanda cuiva pe cineva pentru căsătorie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: peți
    • format_quote Viindu-i și lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o colăcise o pețitoare. ISPIRESCU, la TDRG. DLRLC
  • 2. A introduce undeva pe un străin (nepoftit) care se stabilește apoi acolo. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cine dracu te-a mai colăcit la curtea mea? SADOVEANU, P. S. 30. DLRLC
  • 3. A sfătui pe cineva (să facă ceva rău). DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • colac DEX '09 DEX '98

încolăci, încolăcescverb

  • 1. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. DLRLC
    • format_quote Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. DLRLC
    • format_quote Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. DLRLC
    • format_quote figurat Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. DLRLC
    • format_quote figurat Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. DLRLC
    • format_quote Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. DLRLC
    • format_quote Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. DLRLC
    • format_quote Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. REBREANU, I. 12. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre ape, drumuri) A o coti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. DLRLC
      • format_quote D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A încrucișa brațele sau picioarele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încrucișa
      • format_quote Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. DLRLC
      • format_quote Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. DLRLC
etimologie:
  • În + colac DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.