COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou. 2. Culoare. 3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. – Din fr. coloris, it. colorito.

colorit sn [At: NEGRUZZI, S. I, 214 / Pl: ~uri / E: it colorito] 1 Totalitatea culorilor unui obiect. 2 Bogăție de culori. 3 Efect care rezultă din îmbinarea culorilor unui tablou. 4 Culoare. 5 (D. abstracte, d. stilul operelor literare etc.; fig) Nuanță expresivă.

COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect care rezultă din îmbinarea culorilor unui tablou; colorație. ♦ Culoare. 2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanță expresivă, strălucire deosebită. – Din fr. coloris, it. colorito.

COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui. obiect; efectul care rezultă din îmbinarea artistică a acestor culori. Tabloul este o capodoperă ca execuție, tehnică, grupare, lumină, colorit. GHEREA, ST. CR. II 63. 2. Culoare. Coloritul alb al mausoleului se șterge, înnegrindu-se. SAHIA, N. 23. Ochii cei albaștri ai copilului eraw așa de străluciți, de un colorit atît de limpede și senin. EMINESCU, N. 39. 3. Fig. (în legătură cu abstracte, în special cu stilul operelor literare) Nuanță expresivă, strălucire deosebită. Originalitatea în prezentare, coloritul... atît de propriu acestui scriitor... fac din această carte o adevărată operă literară. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 11/2. Păcat că [aceste imagini] au aspectul tern al fotografiei și nu coloritul viu al vieței. ODOBESCU, S. III 86.

COLORIT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (Fig.) Nuanță expresivă, varietate, strălucire (în imagini etc.). [Cf. fr. coloris, germ. Kolorit].

COLORIT s. n. 1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc. ◊ culoare. 2. (fig.; despre stil, imagine) nuanță expresivă, varietate, strălucire. (<it. colorito, germ. Kolorit)

COLORIT ~uri n. 1) Nuanță delicată și agreabilă a culorilor. 2) Artă de folosire a culorilor. 3) Efect care rezultă din îmbinarea armonioasă a culorilor unui tablou. 4) Totalitate de culori ale unui obiect sau tablou; cromatică. 5) fig. (despre stil, opere literare) Nuanță expresivă; varietate de imagini. ~ local. ~ al epocii. /<fr. coloris, it. colorito

colorit n. 1. rezultatul amestecului și al întrebuințării colorilor în tablouri; 2. colorațiune naturală, lustrul colorilor; 3. fig. lustrul stilului, splendoarea cugetărilor.

*colorít n., pl. urĭ (it. coloríto, de unde și fr. coloris). Colorațiune, efectu produs de amestecu și întrebuințarea colorilor în pictură. Colorațiune, coloare, față: frumosu colorit al uneĭ persicĭ. Fig. Strălucirea stiluluĭ și a cugetărilor.

colorit s. n., pl. colorituri

colorit s. n., pl. colorituri

colorit s. n., pl. colorituri

COLORIT s. 1. colorație, (înv.) coloratură. (Ce frumos ~ are în obraji!) 2. v. cromatică.

COLORIT s. 1. colorație, (înv.) coloratură. (Ce frumos ~ are în obraji!) 2. (PICT.) cromatică, (fig.) paletă. (~ bogat al unui tablou.)