COLORATÚRĂ, coloraturi, s. f. 1. Manieră de interpretare vocală care dă posibilitatea interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând cadențe, triluri etc. ◊ Soprană de coloratură = soprană cu extensiune în registrul acut care cântă în această manieră. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. – Din fr. coloratura.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

COLORATÚRĂ ~i f. 1) muz. Virtuozitate tehnică în interpretarea vocală, manifestată prin triluri, rulade și cadențe. ◊ Soprană de ~ soprană care execută ușor și liber piese conținând triluri, cadențe etc. 2) Varietate de culori. 3) Aspect particular de culoare. ~ a pielii. /<it. coloratura
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLORATÚRĂ s.f. 1. Efect muzical produs prin introducerea într-o melodie a unor pasaje grele din punct de vedere tehnic (rulade, triluri etc.), care sunt executate cu vocea. ◊ Soprană de coloratură = soprană care poate executa astfel de pasaje. 2. (Rar) Bogăție de culori; colorit. [< germ. Koloratur].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COLORATÚRĂ s. f. 1. manieră de interpretare vocală care permite interpretului să-și afirme virtuozitatea tehnică, executând rulade, triluri etc. ♦ soprană de ~ = soprană care interpretează în această manieră. 2. bogăție de culori; colorit. (<germ. Koloratur, it. coloratura)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COLORATÚRĂ s. v. colorație, colorit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coloratúră s. f., g.-d. art. coloratúrii; pl. coloratúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

coloratură (‹ lat. color, „culoare”), decorarea unei linii melodice vocale cu pasaje de virtuozitate (game*, triluri, salturi, sunete în staccato* etc.). În sec. 16, procedeul era comun practicii vocale și celei instr. Se încetățenește, invadând opera* it. (sec. 17-18), mai ales în aria (1) de bravură, cu scopul de a evidenția virtuozitatea cântăreților. La început c. era improvizată* de interpret; la Mozart, Rossini este în întregime notată; Weber și Verdi o mai folosesc caracteriologic; Wagner o elimină. Azi e reluată cu sensuri expresive noi (Lulu de Berg, operele lui R. Strauss etc.). Sin.: ruladă; echiv. it.: canto fiorito; canto colorato. V.: bel-canto; soprană; vocaliză.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink