colorare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: colora] 1 Vopsire Si: colorat (1). 2 Nuanțare a expresiei Si: colorat¹ (2). 3 Primire a unei culori Si: colorat¹ (3). 4-6 Înroșire a feței (de sănătate, de emoție, de rușine) Si: colorat¹ (4). 7 (În viața politică; fig) Schimbare a opiniei politice în funcție de împrejurări Si: colorat¹ (5).

COLORARE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire.

COLORARE, colorări, s. f. Acțiunea de a colora; vopsire.

COLORARE s.f. Acțiunea de a colora; colorație. [< colora].

colora vt [At: ALEXANDRESCU, M. 19 / Pzi: ~rez, 3 ~rează, (îvr) coloră / E: fr colorer] 1 A vopsi. 2 (Fig) A da o nuanță expresivă stilului, exprimării etc. 3 A primi o culoare. 4 A se înroși la față (de sănătate, de emoție, de rușine). 5 (În viața politică; fig) A-și schimba opinia politică în funcție de împrejurări.

COLORA, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da (unui obiect) o culoare, cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. Copilul colorează figurile cu creioane colorate. ◊ (Poetic) Dunărea curgea. liniștită. Soarele scăpăta la apus, colorînd apa cu o pulbere roșiatică. DUNĂREANU, N. 14. Decît în frumoasa noapte cînd plăpînda-i lină rază A copilei dulce frunte cu vii umbre colora... Lun-așa încîntătoare n-am avut a admira. ALEXANDRESCU, P. 136. ◊ Refl. (Poetic) Apele rîmnicuhd se colorau în luminile asfințitului. SADOVEANU, O. I 104. 2. Fig. (Cu privire la stilul unui autor, p. ext. la ideile exprimate) A da o nuanță expresivă; a reliefa... Nu ezităm de-a cita cîteva pasaje dintr-o epistolă... care colorează oarecum ideea aceasta. EMINESCU, N. 84.

COLORA vb. I. tr. 1. A da culoare, a vopsi (în culori). 2. (Fig.) A reliefa, a face expresiv, viu, bogat (stilul unei opere, felul de a scrie etc.). [Cf. fr. colorer, it., lat. colorare].

COLORA vb. tr. 1. a da culoare, a vopsi. 2. (fig.) a reliefa, a face expresiv. (<fr. colorer, lat. colorare)

A COLORA ~ez tranz. 1) (obiecte, materiale) A vopsi (cu ajutorul creioanelor colorate, a coloranților etc.) dând anumite culori. 2) fig. A varia prin nuanțe vii, expresive. ~ stilul. /<fr. colorer, lat. colorare

colorà v. 1. a da o coloare: soarele colorează fructele; 2. a aplica colori potrivite unui desen; 3. fig. a da o formă frumoasă lucrurilor rele.

*coloréz v. tr. (lat. colóro, -áre). Văpsesc, boĭesc, daŭ coloare: a colora o stofă. Fig. Daŭ aparență frumoasă unuĭ lucru răŭ: a colora o mincĭună.

colorare s. f., g.-d. art. colorării; pl. colorări

colorare s. f., g.-d. art. colorării; pl. colorări

colorare s. f., g.-d. art. colorării; pl. colorări

colora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. colorez, 3 colorează; conj. prez. 1 sg. să colorez, 3 să coloreze

colora (a ~) vb., ind. prez. 3 colorează

colora vb., ind. prez. 1 sg. colorez, 3 sg. și pl. colorează

colorez, -rat prt.

COLORARE s. v. vopsire.

COLORARE s. colorat, vopsire, vopsit, (pop.) boială, boire, boit, (Bucov.) fărbuire. (~ a unui material textil.)

COLORA vb. v. vopsi.

COLORA vb. a vopsi, (pop.) a boi, (Bucov.) a fărbui. (~ în roșu un material textil.)

A (se) colora ≠ a (se) decolora