colnici vir [At: DAN, U. 437 / V: cul~ / Pzi: ~icesc, 3 ~icește, (css) ~icează / E: colnic] (Reg) 1 (D. oi) A căpia. 2 (D. oameni) A răci. 3 (D. oameni) A se pipernici. 4 (D. oameni) A nu-și găsi locul. 5 (D. oameni) A trândăvi.

COLNICI (-icesc) vb. intr. și refl. A umbla de colo pînă coio spre a găsi un loc de așezare (RV.-CRG.) [colnic].

culnici v vz colnici

colnicésc v. intr. (cp. cu bg. kolĕničy, îngenunchet). Nord. Slăbesc din picĭoare (ca vitele ținute prea mult în staul).