colibioară sf [At: DOSOFTEI, V. S. II, 68 / Pl: ~re / E: colibă + -oară] (Șhp) 1-2 Colibă.

COLIBIOARĂ (pl. -re), COLIBIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. COLIBĂ. la vreme de bătrînețe să se poată retrage la colibioara lui (SLV.); un om sărac carile... supt o colibiță era lăcuitoriu (CANT.).

colibioáră (ĭoa 1 silabă), f., pl. e. Colibă mică.