coleg, ~ă smf [At: CANTEMIR, IST. 77 / Pl: ~egi, ~ege / V: ~a, ~ă / E: fr collègue] Persoană care desfășoară activități într-un cadru organizat, împreună cu altele, considerată în raport cu acestea.

COLEG, -Ă, colegi, -e, s. m. și f. 1. Camarad de studii, considerat în raport cu alți elevi sau studenți de la școala sau institutul unde urmează cursurile. Mi-am adus aminte că am un prieten bun, coleg cu mine în clasa a treia. SADOVEANU, N. F. 36. E coleg și cel mai bun prieten cu un fiu al dumitale. C. PETRESCU, C. V. 188. 2. Persoană (funcționar, profesor etc.) considerată în raport cu alte persoane aflate în același loc de muncă. Dar pare că zăresc pe Păcală, colegul meu de cabinet. ALECSANDRI, T. 404.

COLEG, -Ă s.m. și f. Camarad de studii, de muncă, de activitate etc. [Cf. fr. collègue, lat. collega].

COLEG, -Ă s. m. f. camarad de studii, de muncă, de activitate etc. (< fr. collègue, lat. collega)

COLEG ~gă (~gi, ~ge) m. și f. Persoană care învață sau activează împreună cu altele, considerată în raport cu acestea; confrate. ~ de școală. ~ de studii. ~ de muncă. /<fr. collegue

coleg m. cel ce face parte dintr’un corp, care exercită aceleași funcțiuni ca și alții.

*colég, -ă s. (lat. colléga, coleg, d. con, împreună, și legatus, delegat). Cel care împlinește aceĭașĭ funcțiune la un loc cu altu orĭ cu alțiĭ și, adese-orĭ, în acelașĭ edificiŭ (ca școlariĭ, profesoriĭ, miniștriĭ ș. a.). V. camarad.

colega smf vz coleg

ex-coleg sm [At: MAIORESCU, D. II, 210 / Pl: ~egi / E: ex- + coleg] Fost coleg.

coleg s. m., pl. colegi

coleg s. m., pl. colegi

coleg s. m., pl. colegi

coleg (colegi), s. m. – Camarad, tovarăș. Lat. collega (sec. XVIII). – Der. colegă, s. f. (camaradă); colegial, adj. (camaraderesc); necolegial, adj. (lipsit de camaraderie); colegiu, s. n., din lat. collegium (sec. XVIII) și în parte din germ. Kollegium sau din rus. kollegija; colegian, s. m. (elev al unui colegiu).

COLEG s. (rar) camarad. (~ de școală.)

COLEG s. (rar) camarad. (~ de școală.)