COLEAȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din sb. kuliješ, bg. kulijaša.

coleașă sf [At: DOSOFTEI, la TDRG (ms) / V: (reg) ~șe, ~eșă, culesă, ~așcă, cul~, culeș sn, culiș sn / E: cf mg köles] 1 (Reg) Mămăligă moale. 2 (Îf culeș) Codru de mămăligă. 3 (Îe) A afla spini în ~ A căuta ceartă cuiva. 4 Mâncare ciobănească din faină de grâu prăjită în grăsime și moale ca terciul, care se mănâncă cu lapte. 5 Ciulama cu lapte, fără carne. 6 (Reg; îf culiș) Mâncare preparată din bucăți de pâine cu sare, peste care se toarnă apă. 7 Pastă de făină pentru lipit Cf. pap.^[1] 8 (Fig) Amestecătură.

COLEAȘĂ, coleșe, s. f. (Reg.) Mămăligă (moale). ♦ Un fel de terci făcut din făină de grâu fiartă sau prăjită în unt sau în untură. – Din scr. kuliješ, bg. kulijaša.

COLEAȘĂ, coleșe, s. f. 1. (Ban., Transilv.) Mămăligă. Bucată de pine ori de coleașă n-avea de unde să le deie. RETEGANUL, P. III 56. 2. Fiertură de mălai (sau de făină); terci. Cei ce aveau orz făceau din el mămăligă, dar mămăliga aceea nu se-nvîrtoșea, rămînea moale ca o coleașă neagră. SANDU-ALDEA, D. N. 247. – Variantă: coleșă (ȘEZ. II 24) s. f.

coleașă f. 1. fiertură de griș sau de cartofi; 2. Mold. (culeașă) mămăligă. [Serb. KULĬEȘ].

coleáșă f., pl. eșe și eșĭ (bg. kulĕáša, sîrb. kuliješ, gen. -ješa, rut. kuliš, tercĭ, kuléša, mămăligă, probabil d. ung. köleskása, d. köles, meĭ, și kása, coleașă). Olt. Fertură de grisă ș. a. Munt. (Ĭal.). Cĭulama fără carne. A se face coleașă, a se coleși, a se cofleși. – În Ban. Trans. Maram. coléșă, în Mold. nord culéșă, mămăligă.

coleașcă sf vz coleașă

coleașe sf vz coleașă

coleșă sf vz coleașă

culeașă sf vz coleașă

culesă sf vz coleașă corectat(ă)

culeș sn vz coleașă

culeșă sf vz coleașă

culiș sn vz coleașă

COLEȘĂ s. f. v. coleașă.

culeașă f. V. coleașă.

coléșă, V. coleașă.

culéșă, V. coleșă.

coleașă (reg.) s. f., art. coleașa, g.-d. art. coleșei; pl. coleșe

coleașă (reg.) s. f., art. coleașa, g.-d. art. coleșei; pl. coleșe

coleașă s. f., art. coleașa, g.-d. art. coleșei; pl. coleșe

coleașă

coleașă.

COLEAȘĂ s. v. mămăligă, terci.

coleașă s. v. MĂMĂLIGĂ. TERCI.

coleașă s. f. – 1. Terci. – 2. Mămăligă. – Mr. culeaș. Origine necunoscută. Apare în mai multe limbi sl. (bg. kuljaša, sb. kùliješ, rut. kułesa, pol. kułesz(a), rus. kuleš, ceh. kulaše, gulaše); (Cihac, II, 68; Iordan, Dift., 77), dar nu pare a fi cuvînt autentic sl., cf. Berneker 642. Este greu de susținut din mag. köles „mei” (Weigand, Jb., XVI, 222; Gáldi, Dict., 88), dacă se are în vedere răspîndirea cuvîntului; totuși, trebuie să aibă legătură cu mag. gulyas › rom. gulaș „terci cu sos și carne”. – Der. coleșer, s. n. (mestecău de mămăligă); coleși, vb. (a dilua, a dizolva, a topi).

coleșă, coleșe, (coleașă), s.f. – (reg.; gastr.) Mămăligă. Termen utilizat în satele de pe văile Iza și Vișeu; pe Mara (până la Săpânța și Rona) se utilizează sin. tocană (ALRRM, 1971: 519). ♦ (onom.) Coleșa, nume de familie în Maramureș; Coleșucă, poreclă în Dragomirești. – Cf. ucr. kulesa, rus. kuleš (DER); bg. kuleaša, srb. kuliješ, ucr. kuliš „terci”, kuleša „mămăligă” (Scriban); cf. magh. köles „mei” (MDA).

coleșă, -e, (coleașă), s.f. – (gastr.) Mămăligă. Termen utilizat în satele de pe văile Iza și Vișeu; pe Mara (până la Săpânța și Rona) se utilizează tocană (ALR 1971: 519). – Cf. ucr. kulesa, rus. kuleš (DER).