COLCOTÍ vb. IV. v. clocoti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb [!], dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s´a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink