COLCĂÍ, pers. 3s cólcăie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A umbla de colo până colo în număr mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umblă de colo până colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formație onomatopeică.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A COLCĂÍ pers. 3 cólcăie intranz. rar 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote; a clocoti. 2) (despre ființe) A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic (pe același loc); a foi; a mișuna; a forfoti; a foșgăi; a furnica; a roi; a viermui; a foșni. /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLCĂÍ vb. v. forfoti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLCĂÍ vb. v. clocoti, fierbe.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

colcăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A fierbe, a bolborosi. – 2. A mișuna. – Var. corcăi. Creație expresivă, cf. colcoti, clocoti, bg. klokam „a fierbe”. – Der. colcăială, s. f. (faptul de a colcăi); colcăitor, adj. (zgomotos). Cf. și corcodel.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

colcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. cólcăie, imperf. 3 sg. colcăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cólcăĭ și -ĭésc v. intr. (d. col-col, huĭetu apeĭ care pleoscăĭe, saŭ vsl. klakolŭ, clopot; germ. dial. kolken, kolksen, a rîgîi, înrudite cu clopot, gîlgîĭ, fîlfîĭ. Bern. 1, 367, 523 și 547). Foĭesc, îs în mare număr orĭ cantitate: în tîrg colcăĭaŭ samsariĭ, în salată colcăĭa undelemnu [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink