10 definiții pentru «colb»   declinări

COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). — Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COLB, (rar) colburi, s. n. (Reg.) Praf. ◊ Expr. A bate (pe cineva) să-i meargă (sau de-i merge) colbul = a bate tare (pe cineva). – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

colb (reg.) s. n., pl. cólburi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COLB s. v. praf, pulbere.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COLB n. reg. Material solid transformat în particule foarte mici; praf; pulbere; pudră. ◊ ~ de făină scuturătură de făină. A bate pe cineva (de) să-i meargă ~ul a trage cuiva o bătaie zdravănă. A face ~ a face gălăgie. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

colb s. n., pl. cólburi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

colb (cólburi), s. n.1. Praf, pulbere. – 2. (Trans. de Nord) Fumăraie. Origine obscură. Dacă sensul al doilea nu este tîrziu, trebuie să presupunem accepția primitivă de „vîltoare” și în acest caz trebuie plecat de la sl. kolo „roată”. Veriga imediată ar putea fi bg. kolba „brățară” sau reprezentantul lui sl., căci este ușor de plecat de la ideea de „inel sau vîrtej de fum” pentru a ajunge la fumăraie. Bg. kolba (› rom. colbă, s. f. (inel, belciug, puțin folosit)) aparține aceleiași familii ca clăbuc, colac; cf. sb. kolobar „inel”, rus. kolob „chiftea”, bg. kolbaš „cîrnăcior.” Cihac, II, 723, pleca de la pulbere, presupunînd o formă redusă *polb, ce nu pare posibilă. Der. colbărie, s. f. (prăfărie); colbos, adj. (prăfos); colbăraie, s. f. (prăfărie); colburos, adj. (prăfos); colburiu, adj. (gri); colbăi (var. colbui), vb. (a prăfui); colbot, s. n. (acțiunea de a scutura praful); colboti, vb. (a scutura; a mișca; a zăpăci), pe care Drăganu, Dacor., IX, 206, îl pune în legătură cu rut., rus. kolabaty „a agita”, din sl. kolĕbati.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

colb n. Mold. praf, pulbere: șterge colbul de pe cronice bătrâne EM.; a da colb unui lucru, a expedia repede: iacă niște bulughine... hai, dă-le colb și apoi te apucă de treabă CR. [Origină necunoscută].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

colb n. fără pl. (slav?). Est. Praf, pulbere, pămînt redus în părticele foarte micĭ de mult umblet: un călător plin de colb. A trage cuĭva o bătaĭe în cît să-ĭ meargă colbu, a-ĭ trage o bătaĭe strașnică. A arunca colb în ochiĭ lumiĭ, a minți fără rușine vrînd să denaturezĭ fapte evidente. A da colb unuĭ lucru, a-l expedia răpede [!], a termina răpede cu el. V. sperlă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

colb, -uri, s.n. – 1. Praf; pulbere de pe drum. 2. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; pospai (Felecan 1983). 3. Colb tare = praf de pușcă (Viman 1989). – Din rus. kolob (MDA).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink