COLABORAȚIONIST, -Ă, colaboraționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Partizan) al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste.

colaboraționist, ~ă smf, a [At: CONTEMR, Seria II, 1948, nr. 105, 3/2 / Pl: ~iști, ~e / E: fr collaborationiste] 1-2 (Persoană) care colaborează (1) cu inamicul într-o țară cotropită Si: trădător.

COLABORAȚIONIST, -Ă, colaboraționiști, -ste, s. m. și f. Adept, partizan al colaboraționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. collaborationniste.

COLABORAȚIONIST, -Ă, colaboraționiști, -ste, s. m. și f. Trădător de țară care a colaborat cu cotropitorii fasciști în țările ocupate de ei în timpul celui de-al doilea război mondial. – Pronunțat: -ți-o-.

COLABORAȚIONIST, -Ă s.m. și f. Cel care colaborează cu dușmanul; trădător de patrie. [< fr. collaborationniste].

COLABORAȚIONIST, -Ă s. m. f. cel care colaborează cu dușmanul aflat pe teritoriul propriei patrii. (< fr. collaborationniste)

colaboraționist, -ă s. m. f. (pol.) Partizan al unei politici de colaborare cu un dușman (la origine, în timpul celui de-al doilea război mondial cu naziștii, sau, ulterior, cu comuniștii) ◊ „Se întrevede o opoziție între securiștii români din sacrificata securitate națională și colaboraționiștii kominterniști, tovarășii perestroikiști.” R.lit. 30/93 p. 3; v. și guvern-marionetă (din fr. collaborationniste; PR 1940, DMC 1966; DEX, DN3)

COLABORAȚIONIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al colaboraționismului. [Sil. -ți-o-] /<fr. collaborationniste

colaboraționistă s. f. (sil. -ți-o-), pl. colaboraționiste

colaboraționist (desp. -ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționiști; adj. f., s. f. colaboraționistă, pl. colaboraționiste

!colaboraționist (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. colaboraționiști; adj. f., s. f. colaboraționistă, pl. colaboraționiste