cojoaică¹ sf [At: H VI, 143 / Pl: ~ice / E: nct] Cujeică.

cojoaică² sf [At: CADE / Pl: ~ice / E: coajă + -oaică] (Orn) 1 Scorțărel. 2 (Îe) ~ de-munte Pasăre cu pene cenușii pe cap, cu gușa albă vara și neagră iarna, cu aripile parțial roșii și negre, ciocul lung, subțire și încovoiat și care trăiește în crăpăturile stâncilor (Tichodroma muraria). corectat(ă)

COJOAICĂ sf. 🐦 1 = SCORȚĂREL ¶ 2 ~-DE-MUNTE, pasăre foarte frumoasă, de coloare cenușie, cu gușa albă în timpul verii și neagră iarna, cu penele aripilor, parte negre, parte de un roșu aprins, iar cele de la coadă împestrițate cu pete și dungi albe sau gălbui; ciocul, negru, lung de 4-5 cm. e subțire, ascuțit și puțin încovoiat; trăește în crăpăturile stîncilor și se hrănește cu insecte (Tichodroma muraria) (🖼 1366) [coajă].

COJOAICĂ s. f. Pasăre mică cu coada lungă și țepoasă, cu ciocul subțire, puțin curbat și cu gheare puternice (Certhia familiaris). – Din coajă + suf. -oaică.

cojoáĭcă (oaĭ 1 silabă). f., pl. e (d. coajă). O păsărică agățătoare din familia cĭocănitoriĭ (certhia familiaris). V. țoĭ.

cojoaică (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. cojoaicei; pl. cojoaice

cojoaică (reg.) s. f., g.-d. art. cojoaicei; pl. cojoaice

cojoaică s. f., g.-d. art. cojoaicei; pl. cojoaice

COJOÁICĂ (< coajă) s. f. (ORNIT.) Gen de păsări insectivore, cățărătoare, răspîndite în America de Nord, Eurasia, Australia, Africa tropicală, din ordinul paseriformelor, înrudite cu scorțarii, dar cu ciocul subțire, penaj cenușiu-cafeniu avînd penele cozii rigide, dispuse etajat, pentru a le servi la cățărat. În România trăiesc două specii, sedentare, de c. 13 cm, răspîndite în aproape toate pădurile: c. comună (Certhia familiaris) și c. cu degete scurte (C. brachydactyla).

COJOAICĂ s. v. scorțar, scorțăraș, scorțărel.

cojoaică s. v. SCORȚAR. SCORȚĂRAȘ. SCORȚĂREL.