coită¹ sf [At: MÂNDRESCU, L. P. / Pl: ~te / E: ns cf mg kojtat (kajtat), kojtár] (Reg) 1 Cățea. 2 Femeie cochetă, frumoasă, dar leneșă Si: prădătoare, stricată, desfrânată, curvă.

coită² sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~te / E: nct] (Îrg) Gaura de la jocul cu mingea „de-a cotea”.

roită sf [At: ALR SN III h 718/349 / Pl: ~te / E: ns cf mg raj{t) „cârd”] (Reg) Cârd (1) (de rațe).

coită (-te), s. f. – 1. Cățea. – 2. Prostituată, femeie de moravuri ușoare. Mag. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, Dacor., VIII, 117). Înainte, Pascu, Etimologii, 22, se gîndise la lat. coita.

coită, coite, s.f. (reg.) 1. cățea. 2. femeie cochetă, frumoasă, dar leneșă și stricată. 3. joc de copii; râcă.

coită, coite, s.f. – (reg.) 1. Cățea. 2. Nevastă cu moravuri ușoare (Bârlea, 1924). 3. Nevastă frumoasă, dar leneșă și nelucrătoare, prădătoare (Țiplea, 1906): „Tot o coită de șerpoaie” (Bârlea, 1924: 63). – Din magh. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu, cf. DER; MDA); lat. coita (Pascu, cf. DER), cf. coit „împreunare sexuală” (< lat. coitus).

coită, -e, s.f. – 1. Cățea. 2. Nevastă cu moravuri ușoare (Bârlea 1924). Nevastă frumoasă, dar leneșă și nelucrătoare, prădătoare (Țiplea 1906): „Tot o coită de șerpoaie” (Bârlea 1924: 63). – Din magh. kojtat „a umbla hai-hui, a vagabonda” (Pușcariu cf. DER); Lat. coita (Pascu cf. DER), cf. coit „împreunare sexuală” (< lat. coitus).