2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

coincidere sf [At: DA ms / P: co-in~ / Pl: ~ri / E: coincide] 1-2 (D. evenimente, fenomene etc.) Producere simultană sau în același loc Si: coincidare (1-2). 3 Potrivire întocmai Si: coincidare (3). 4 (D. linii, figuri, suprafețe) Suprapunere perfectă Si: coincidare (4).

COINCIDERE s.f. Faptul de a coincide. [Pron. co-in-. / < coincide].

COINCIDE, pers. 3 coincide, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere.

COINCIDE, pers. 3 coincide, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere.

coincide vi [At: COSTINESCU / P: co-in~ / Pzi: coincid / E: fr coincider] 1 (D. evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan Si: (înv) a coincida (1). 2 (D. evenimente, fenomene etc.) A se produce în același loc Si: (înv) a coincidă (2). 3 A se potrivi întocmai Si: (înv) a coincida (3), (pop) a se brodi, a se nimeri. 4 (D. linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect Si: (înv) a coincida (1).

COINCIDE, pers. 3 coincide, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente) A se petrece simultan, a se întîmpla, a se produce în același timp. 2. A fi comun, identic cu ceva, a se potrivi bine cu ceva. ♦ (Despre linii și figuri) A se suprapune exact, a se potrivi întocmai. Două figuri egale și simetrice trebuie să coincidă prin suprapunere.

COINCIDE vb. III. intr. 1. A se întîmpla, a se produce simultan, în același timp. 2. A fi la fel, a se potrivi. ♦ (Despre linii, figuri) A se suprapune perfect. [Pron. co-in-, p. i. coincid. / < fr. coincider, cf. it. coincidere < lat. cum – cu, incidere – a cădea pe].

COINCIDE vb. intr. 1. a se întâmpla, a se produce în același timp. 2. a fi identic, a se potrivi; a corespunde întocmai. ◊ (despre linii, figuri) a se suprapune perfect. (< fr. coïncide, lat. coincidere)

A COINCIDE pers. 3 coincide intranz. 1) (despre acțiuni, evenimente, fenomene) A se produce simultan; a avea loc în același timp. 2) (despre scopuri, sarcini etc.) A se potrivi întocmai; a corespunde exact. 3) (despre figuri geometrice) A se suprapune perfect. [Sil. co-in-] /<fr. coïncider, it. coincidere

coincide v. 1. a veni în acelaș timp; 2. Geom. a se suprapune exact.

*coincíd, -cís, a -cíde v. intr. (mlat. coincidere, d. co și incidere, a cădea în. V. incident, cad). Geom. Se zice despre lucrurile care se potrivesc unele cu altele, se confundă exact. Fig. Mă întîmplu în acelașĭ timp, mă clocnesc: evenimentele coincid.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

coincide (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. coincide, 3 pl. coincid; conj. prez. 3 să coinci; ger. coincizând; part. coincis

coincide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincid; conj. prez. 3 să coincidă; ger. coincizând; part. coincis

coincide vb., ind. prez. 3 pl. coincid; conj. prez. 3 sg. și pl. coincidă; ger. coincizând; part. coincis

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COINCIDE vb. a se încăleca, a se suprapune. (Orele celor două ședințe ~.)

COINCIDE vb. a se încăleca, a se suprapune. (Orele celor două ședințe ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coincide (coincid, coincis), vb. – A se petrece simultan. Fr. coïncider. Se observă o oscilație în conjug., datorită tendinței de a o asimila cu cea a vb., a cădea, astfel încît se aude uneori să coinciză în loc de să coincidă. Tendința ce pare a se remarca este de a evita conjug. la timpuri trecute. – Der. (din fr.) coincident, adj.; coincidență, s. f.

Intrare: coincidere
coincidere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • coincidere
  • coinciderea
plural
  • coincideri
  • coinciderile
genitiv-dativ singular
  • coincideri
  • coinciderii
plural
  • coincideri
  • coinciderilor
vocativ singular
plural
Intrare: coincide
verb (V628)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • coincide
  • coincidere
  • coincis
  • coincisu‑
  • coincizând
  • coincizându‑
singular plural
  • coincide
  • coincideți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • coincid
(să)
  • coincid
  • coincideam
  • coincisei
  • coincisesem
a II-a (tu)
  • coincizi
(să)
  • coincizi
  • coincideai
  • coinciseși
  • coinciseseși
a III-a (el, ea)
  • coincide
(să)
  • coinci
  • coincidea
  • coincise
  • coincisese
plural I (noi)
  • coincidem
(să)
  • coincidem
  • coincideam
  • coinciserăm
  • coinciseserăm
  • coincisesem
a II-a (voi)
  • coincideți
(să)
  • coincideți
  • coincideați
  • coinciserăți
  • coinciseserăți
  • coinciseseți
a III-a (ei, ele)
  • coincid
(să)
  • coinci
  • coincideau
  • coinciseră
  • coinciseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

coincidere, coinciderisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a coincide. DN
etimologie:
  • coincide DN

coincide, coincidverb

  • 1. unipersonal (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în același loc. DEX '09 DLRLC DN
  • 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. unipersonal (Despre linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Două figuri egale și simetrice trebuie să coincidă prin suprapunere. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.