cohâlî vi [At: PAMFILE, J. II / Pzi: ~tesc / E: nct] A nu mai putea de foame Cf pocâlti.

cohîltésc, V. pocîltesc.

pocîltésc (mă) v. refl. (cp. cu vsl. poklati, a ucide, d. klati-kalion, a împunge; sîrb. poklati, a ucide, rus. pokolĭetĭ, a muri). Îs doborît, îs lihnit, nu maĭ pot: pocîltit de foame. Boziĭ pocîltițĭ de cĭorchine oacheșe (Munt. vest. CL. 1910, jubilar, 203). – În Olt. Munt. vest pocîltit, în Munt. est cocîltit, în Mold. cohîltit, în Bucov. Mold. nord pocotit (NR. Pop. 6, 486). V. upesc.

cohâlti, cohâltesc, vb. IV (reg.) a nu mai putea, a fi extenuat; a cădea de foame, a fi lihnit.