COGNAȚIÚNE s.f. Înrudire naturală în vechiul drept roman. [< lat. cognatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COGNAȚIÚNE s. f. 1. înrudire naturală, în dreptul roman. 2. (lingv.) înrudire a cuvintelor. (< lat. cognatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

cognațiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. cognațiúnii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*cognațiúne f. (lat. cognátio, -ónis). Rudenie naturală (de sînge). V. agnațiune.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink