cofér, cofére, s.f. (reg.) 1. cofă mai mică, vas de dus mâncarea la câmp, șiștar. 2. coș în care se culeg strugurii. 3. vas în formă de lingură mare, cu coadă lungă cu care se scoate borhotul din cazanul de fabricat țuică; polonic, căuș. 3. unealtă de zidărie, căuș.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cófer (-re), s. n. – 1. Polonic, vas de scos lichide. – 2. Găleată, ciubăr. – Var. șofer, șofei. Săs. Schufel, contaminat cu cofă (Scriban). În Trans., Munt și Olt.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cofér (Munt. vest), șofér (Olt.) și șoféĭ (Ban.) n., pl. e (sas. schufel, germ. schaufel, lopată adîncată, infl. de cofeĭ. V. șuflă). Căuș făcut din doage legate cu cercurĭ de lemn și prevăzut c´o coadă lungă de vre-o doĭ metri de scos borhotu ferbinte [!] din cazan. Munt. est. Cantă, cănată, ghĭum, vas metalic (cu saŭ fără capac) care conține 6-8 litri și servește la adus și la ținut apă în casă. Fam. Iron. Stacan (ceașcă saŭ pahar mare): bem cu coferu, c´așa ne e felu (Loc.). Trans. șofeĭ. Cofiță. V. și bracacĭ, doniță, găleată, meredeŭ, mertic, șiștar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink