10 definiții pentru „coercitiv”   declinări

COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCITÍV, -Ă, coercitivi, -e, adj. (Livr.) Care are puterea, dreptul de a constrânge. – Din fr. coercitif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. coercitívă, pl. coercitíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCITÍV adj. (JUR.) constrângător. (Măsuri ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCITÍV ~ă (~i, ~e) jur. Care are puterea, dreptul sau menirea de a constrânge. Măsuri ~e. [Sil. co-er-] /<fr. coercitif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCITÍV, -Ă adj. Care are puterea sau dreptul de a constrânge; constrângător. [Cf. fr. coercitif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COERCITÍV, -Ă adj. care constrânge. ♦ câmp ~ = intensitatea câmpului magnetic la care se anulează magnetizația unui corp feromagnetic. (< fr. coercitif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

coercitív adj. m., pl. coercitívi; f. sg. coercitívă, pl. coercitíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coercitiv a. Jur. care are drept de coercițiune.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*coercitív, -ă adj. (d. lat. coércitus, constrîns). Care tinde la constrîngere: măsurĭ, dispozițiunĭ coercitive.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink