COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat. 2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. – V. cocli.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COCLÍT adj. v. oxidat, ruginit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCLÍ, pers. 3 coclește, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală (1). ♦ (Despre alte obiecte metalice) A se oxida. 2. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta sau a avea cocleală (2). – Cf. bg. kotljasvam.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE COCLÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre obiecte de aramă) A se acoperi cu un strat de cocleală. 2) (despre mâncăruri) A căpăta un gust specific neplăcut, fiind ținut într-un vas de aramă nespoit; a avea cocleală. /cf. bulg. kotljasvam
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

COCLÍ vb. v. oxida, rugini.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coclí (-lésc, coclít), vb. – 1. A rugini un obiect de aramă. – 2. A se îmbăta, a se afuma. Sl. *kotĭliti, de la kotĭlŭ „căldare de aramă” (Cihac, II, 76; Pușcariu, Lr., 291). – Der. cocleală, s. f. (strat de carbonat de cupru; stare proastă și mai ales gust rău după beție); cohni, vb. (Bucov., a se strica, a se avaria, a se deterioara), probabil prin contaminare cu duhni „a mirosi urît”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

coclí vb. (sil. -cli), ind. prez. 3 sg. cocléște, imperf. 3 sg. cocleá; conj. prez. 3 sg. și pl. cocleáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocleálă, coclésc, V. cotleală, cotlesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

cotlésc v. intr. (d. vsl. kotĭlŭ, lighean de aramă, got. katile, germ. kessel, căldare, d. lat. catillus, tavă; bg. kotlevina, cotleală. V. cotlon). Est. Prind rugină verde (acetat de cupru), vorbind de aramă: tingirea a cotlit. V. tr. Oțetu a cotlit tingirea. V. refl. Tingirea s´a cotlit. Fig. Iron. Rar. Mă cam îmbăt. – În vest cocl-.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

coclit², -ă, cocliți, -te adj. 1. (d. oameni) prost, nerod, nătâng. 2. (d. obiecte) de proastă calitate.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

coclit¹, -ă, cocliți, -te adj. prost, nerod.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

papagal coclit expr. (reed.) informator depistat de membrii grupului din care face parte.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink