COCIÓC, cocioace, s. n. 1. Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa. [Pl. și: cociocuri] – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de hai | Semnalează o greșeală | Permalink

COCIÓC s. v. insulă plutitoare, ostrov, plaur, plavie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocióc (cociócuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

cocióc s.n., pl. cocioáce / cociócuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

cocĭóc n., pl. oace și urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. I)). Insulă de plaur plutitoare, numită și coșcovă și mogîldan (Dun.): peștele să [!] bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin [!] cocĭoace (VR. 1927, 5, 156), pîn ce [!] cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ) știa sfintu [!] (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink