COCIOABĂ, ❍ COCIOARBĂ (PȘC.) (pl. -be) sf. Căsuță sărăcăcioasă, colibă dărăpănată (🖼 1343): la stînga e o ~ de casă în mijlocul unui maidan plin de bălării (SLV.) [tăt. koč-oba].

COCIORBĂ (pl. -be), COCIORVĂ (pl. -ve) sf. Unealtă de lemn alcătuită dintr’o coadă lungă la capătul căreia e înfiptă o scîndurică în formă de semicerc sau de triunghiu; e întrebuințată pentru a trage focul sau cenușa din cuptor (🖼 1344): atît de mare e dogoreala... cuptorului, că se aprinde... și cociorva (GRIG.); cu coada cociorvei în cuptor să nu dai, că-ți întorci de la casă norocul (VOR.) [rut. kočerha].

COCIORBĂ s. f. v. cociorvă.

cocĭórbă și -rvă f., pl. e (rut. kocérga, pron. și -rha și -rva, de unde, contaminat poate și de kocĭúba, vătrar, s’a făcut cocĭorvă). Vătrar mare de brutărie: sosiră muĭerile cu cocĭorvele aprinse (Sadov. Univ. 18 Dec. 1912). Lopată de amestecat varu’n varniță. Din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă, adică „la bătaĭa cu cocĭorba”. – În R. S. cocĭoarbă. În Btș. Dor. cocĭorvéĭ, aĭurea și corcĭoveĭ, n., pl. eĭe, vătrar.