cocăi² vi [At: DDRF / V: ~ia / E: fo cf ucr кукотати] (D. găini) A cotcodăci.

cocăi¹ vi vz cucăi

❍ COCĂI (-ăiu și -ăesc) vb. intr. Olten. A moțăi (comp. CUCĂI).

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. sb. koka, it. cucco.

CUCĂI vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

coc⁶ sn vz cocă¹

cocaie sf [At: CONV. LIT. Liv 166 / Pl: ~căi / E: pbl mg kakó, vsl коука „cârlig”] 1 (Reg) Lemn strâmb, de care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă. 2 Cobiliță. 3 Lemn pe care se pune popicul, pentru a-l putea bate, în jocul de copii „de-a popicul”. 4 Bucată de lemn care poate fi azvârlită. 5 (Ban) Element din alcătuirea războiului de țesut. 6 (Ban) Parte a piuăi. 7-8 Fier din capătul roților de la ferăstrău sau de la moară.

cocă³ sfs [At: VICIU, GL. / E: cf srb koka, it cucco] (Reg; în graiul copiilor sau ca termen dezmierdător) 1 Prunc. 2 Păpușă. 3-4 (Șhp; îf coca) Supranume dat fetelor și băieților.

cocă¹ sf [At: PANN, P. V. III / V: coacă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.

cocăia vi vz cocăi²

cocâi vi vz cucăi

cucăi vi [At: ANON. CAR. / V: coc~, ~câi / Pzi: cucăi, (înv) ~esc / E: cf mg kukkadoz „moțăie”] (Reg) A moțăi.

cucâi v vz cucăi

❍ COCAIE sf. Băn. Trans. Lemn crăcănat înfipt în pămînt, de care se atîrnă căldarea sau ceaunul deasupra focului, cujbă.

COCĂ sf. 1 Cleiu făcut din făină amestecată cu apă, de lipit, în spec. hîrtie: spetezele mai adese se lipesc cu ~ (ISP.) ¶ 2 Aluat de făină frămîntat și pregătit pentru facerea pîinii; F a se face ~, a se îmbăta strașnic: Bea de se turtește și ~ se face (PANN) [coace].

CUCĂI (cucăim) vb. intr. Olten. Băn. A moțăi, a ațipi, a picoti.

CUCUI² (cucuiu) vb. intr. Trans. – CUCĂI: nu trecu bine de miezul nopții și ’ncepe feciorul a ~ (RET.).

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Creație infantilă. Cf. scr. koka, it. cucco.

CUCĂI, cucăi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moțăi. – Cf. magh. kukkadoz.

COCĂ¹ s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.

COCĂ² s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic (indiferent de sex).

COCĂ³ s. f. (În graiul copiilor sau ca termen dezmierdător cu care ne adresăm lor) Copil mic. – Comp. sb. koka « pui » (it. cucco).

COCĂ¹ s. f. Aluat. ♦ Expr. (Fam.) A se face cocă = a se îmbăta foarte tare. ♦ Pastă cleioasă, făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hîrtie). – Postverbal al lui coace.

COCĂ³ f. pop. 1) Copil mic; creatură infantilă. 2) Jucărie care înfățișează un copil mic; păpușă. [G.-D. cocii] /cf. sb. koka, it. cucco

COCĂ¹ f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].

cocă m. Mold. și Tr. copil mic, prunc. [Vorbă luată din graiul copiilor (v. cocon)].

cocáĭe f., pl. ăĭ (bg. sîrb. kuka, cîrlig, cinghel. V. coacă). Olt. Cujbă: țeapa în care s’a fript mĭelu și cocaĭa pe care s’a atîtnat căldarea de mămăligă (CL. 1922, 365). V. țăcălie.

1) cocă f., pl. ĭ (imit. înrudit cu vgr. kókkos, bobiță, goagă, cocinilă, lat. coccum, cocinilă; ngr. kokki, kikki, kokŭ, oŭ; alb. kok, kŏkĭe, bobiță; mrom. cocă, fruct comestibil; megl. cocă, cap; it. cocco, oŭ, cocca, găină; ven. coca, cuca, nucă, cap; sîrb. koka, găină; bg. koka, fetiță, și cu rom. coc 1, cocon, copil bob, cocoloș, cocoașe, goagă, gogoașă, pupă 2 ș. a. multe. V. și REW. 2009). Trans. Mold. Copil, maĭ ales fetiță (maĭ mare de cît cocuța). Epitet alinător unuĭ copil, chear băĭat.

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).

cúcăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (cp. cu sîrb. kukati, a se vaĭta). Olt. Moțăĭ. – În Trans. cúcui.

cocă¹ (aluat, copil) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă¹ (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă, gen. cocăi

cucăi (cucăiesc, cucăit), vb. – A dormita. – Var. cocăi, cucui. Pare formație expresivă. DAR o derivă din mag. kukkadoz, ipoteză incertă, iar Scriban din sb. kukati „a se plînge”, încă și mai puțin probabil. Terminația verbală -ăi este caracteristică creațiilor spontane. Este cuvînt curent în Banat și Olt. (ALR, I, 75). – Der. cucăitură, s. f. (somnolență).

a se face cobză / cocă expr. a se îmbăta foarte tare.

COCAIE s. v. cujbă.

COCĂ s. 1. v. aluat. 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hârtie.)

COCĂ s. v. nou-născut, prunc, sugaci, sugar.

cocaie s. v. CUJBĂ.

cocă s. v. NOU-NĂSCUT. PRUNC. SUGACI. SUGAR.

COCĂ s. 1. aluat, (înv.) pielm. (~ de pîine.) 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hîrtie.)

cocăi², pers. 3 sg. cocăie, vb. IV (reg.) a cotcodăci.

cocăi¹ (cucăi), cocăi (cucăi), vb. IV (reg.) a moțăi, a dormita, a picui.

cocaie, cocăi, s.f. (reg.) 1. lemn strâmb cu care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă; cujbă. 2. cobiliță, coromâslă, cumpănă. 3. bățul folosit în jocul popic. 4. parte a războiului de țesut. 5. parte a pivei de aba.

cocă, cocuri, s.n. – (gastr.) Aluat (pentru panificație). – Et. nec. (DEX, MDA); din coace (Șăineanu).