coc⁴ sm [At: TDRG / Pl: ~coci / E: fo cf cocă] (Orn) Corb-de-noapte (Ardea nycticoras).

coc¹ sm [At: DEX² / Pl: coci / E: fr coccus] Bacterie sferică, izolată sau grupată împreună cu altele în formă de lanț, de ciorchine etc.

coc³ s [At: H I, 367 / Pl: ? / E: ns cf coacă, scoc] (Reg; ned) Parte a morii de vânt.

coc² sn [At: ȘEZ. XXIII, 42 / Pl: ~uri / E: fr coque (de cheveux)] Pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și răsucit la ceafa sau în creștetul capului Si: (îvr) conci.

COC, cocuri, s. n. Păr strîns sau împletit și răsucit la ceafă sau în creștetul capului; conci. Veniră în curînd și fetele din mahala... cu flori în coc. DUNĂREANU, CH. 155.

COC s.n. Pieptănătură femeiască, cu părul strîns sau împletit și adunat pe ceafă sau în creștetul capului. [Pl. -curi. / < fr. coque].

COC s.m. (Zool.) Bacterie de formă sferică. [< germ. Kokke, cf. gr. kokkos – boabă].

COC² s. m. bacterie de formă sferică. (< germ. Kokke, gr. kokkos, boabă)

COC¹ s. n. pieptănătură femeiască cu părul strâns sau împletit și adunat pe ceafă, ori în creștetul capului. (< fr. coque)

COC¹ ~uri n. Pieptănătură femeiască realizată prin strângerea și răsucirea părului la ceafă sau în creștetul capului. /<fr. coque

COC² coci m. mai ales la pl. Bacterie sferică sau ovală răspândită în sol, apă, aer, precum și în organisme. /<fr. coccus

coc n. săculeț de strâns părul (= fr. coque).

2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie. – Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne, plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s’a copt (la foc), grîu s’a copt (la soare). M’am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s’a copt, a ajuns aproape să se spargă, s’a spart.

1) coc n., pl. urĭ (d. cocă 1, care e înrudit cu cocuță și lat. cucutium, scufie, și tútulus, coc, ca și cu rom. cocoloș și fr. coque, cocoloș de păr. D. rom. vine ung. kók, nod, și kóka, moț). Mold. Munt. est. Un fel de peptănătură femeĭască care consistă în îngrămădirea coadeĭ deasupra cefeĭ orĭ în creștet. Trans. Pînișoară rătundă. – În vest concĭ, pe care țărancele îl maĭ măresc făcîndu-l și din lemn orĭ carton, ĭar în Trans. și din sîrmă învîrtită ca niște coarne, peste care se pune ceapsa. V. moțoc.

COACE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii în cuptor pentru a deveni bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii din cuptor. 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. Intranz. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Lat. pop. cocere (= coquere).

acoace¹ v vz coace

coace [At: (a. 1560) CUV. D. BĂTR. I, 10 /II / Pzi: coc / E: ml cocere] 1-2 vtr A (se) supune un aliment acțiunii căldurii (în cuptor) pentru a-l face bun de mâncat. 3 vt (Trs) A prăji alimente date prin pesmet. 4-5 (Îe) A i-o ~ sau, înv, a-i ~ turta A pregăti cuiva o neplăcere sau pieirea. 6 (Îae) A încerca să-i facă rău cuiva. 7 (Îae) A-i întinde cuiva o cursă. 8 (Înv; îe) A " pe cineva A pândi pe cineva pentru a se răzbuna. 9 (Înv; îe) A ~ pe cineva la inimă A dori răul cuiva. 10 (Înv; îe) A aștepta (sau a lăsa) până se ~ pietroiul A nu mai rămâne nici o speranță. 11 vta (Înv; îe) A mai gusta până s-o ~ A avea răbdare. 12 vr (D. alimente) A deveni bun de mâncat sub acțiunea căldurii (din cuptor). 13 vr (D. fructe, plante etc.) A ajunge la maturitate (devenind bun de mâncat) sub acțiunea soarelui. 14 vr (D. plante) A ajunge să aibă sămânța formată. 15 vr (Îrg; îe) Se ~-pălește A se pârgui. 16 vt (C.i. soarele sau căldura) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate. 17 vr (Fig; d. oameni) A se maturiza. 18 vr (Fig; d. oameni) A se forma din punct de vedere intelectual, psihic etc. 19 vr (Fig; d. oameni) A îmbătrâni. 20 vr (Fig; d. ființe) A se înnăbuși de căldură. 21-22 vtr (D. bube, inflamații, pex, d. părți ale corpului) A (se) face puroi. 23-24 vtr (D. cărămidă) A (se) arde. 25-26 vtr (D. tort) A (se) opări. 27 vt (C.i. focul) A arde ceva. 28 vt (Fig; c.i. senzații) A chinui. 29 vta (Fig) A plănui (în mod răuvoitor). 30 vt (Pex; fig) A urzi. 31 vr (Îrg; d. gândaci) A ajunge la maturitate. 32 vr (îrg; d. porci) A se îngrășa peste măsură. 33 vi (Reg) A dormi foarte mult. 34 vr (D. oameni) A lenevi la soare. 35 vr (D. sâni) A se inflama în lipsa alăptării. 36 vr (Îvp; d. oi) A se îmbolnăvi de plămâni. 37 vr (D. materiale) A se deteriora sub acțiunea soarelui, a timpului, intemperiilor etc.

COACE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).

COACE, coc, vb. III. I. Tranz. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar, în spuză), spre a-l face bun de mîncat. V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P, 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta în foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ Expr. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la suprafață, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ Tranz. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ Fig. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. Fig. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitate. Deci a rămas răgaz ca toată învățătura să se coacă în mintea și în sufletul ucenicului. SADOVEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.

COCI s. m. pl. Bacterii de formă sferică.

A SE COACE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, semințe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre ființe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere

A COACE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acțiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a țese; a unelti. ◊ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neașteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere

coace v. 1. a găti la foc de ale mâncărli sau altele: a coace pâine; 2. a fierbe sau prăji: a coace un ou, un măr; 3. a pârgui: soarele coace porumbul; 4. a face puroiu, a sparge (de o bubă): a o coace cuiva, a-i plăti cu aceeaș monedă. [Lat. COQUERE].

1) coáce, V. coc 2.

coc² (pieptănătură; cucui) s. n., pl. cocuri

coc¹ (bacterie) s. m., pl. coci

coc² (pieptănătură) s. n., pl. cocuri

coc¹ (bacterie) s. m., pl. coci

coc (bacterie) s. m., pl. coci

coc (pieptănătură) s. n., pl. cocuri

coace (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 2 sg. coci, 3 sg. coace, imperf. 1 coceam, perf. s. 1 sg. copsei, 1 pl. coapserăm, m.m.c.p. 1 pl. copseserăm; conj. prez. 1 sg. să coc, 3 să coacă; ger. cocând; part. copt corectat(ă)

coace (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coacem, imperf. 3 sg. cocea, perf. s. 1 sg. copsei, 1 pl. coapserăm; conj. prez. 3 să coacă; imper. 2 sg. coace; ger. cocând; part. copt

coace vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coacem, imperf. 3 sg. cocea, perf. s. 1 sg. copsei, 1 pl. coapserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coacă; imper. 2 sg. coace; ger. cocând; part. copt

COC s. (reg.) moțoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. și Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vârful capului.)

COC s. v. cucui.

COC s. (reg.) moțoc, (Mold.) conci, (Bucov.) cucui, (prin Ban. și Transilv.) pup. (Poartă un ~ în vîrful capului.)

coc s. v. CUCUI.

COACE vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)

COACE vb. v. fierbe, maturiza.

coace vb. v. FIERBE. MATURIZA.

COACE vb. 1. a se încinge, a se înfierbînta. (S-a ~ stînd lîngă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)

coc (cocuri), s. n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s. f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s. f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s. f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s. n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s. f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s. f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s. m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s. f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s. n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s. n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s. f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s. m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s. n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s. m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.

coc (coci), s. m. Pasăre (Ardea nycticorax). – Var. coacă. Creație expresivă plecînd de la imitarea cîntecului acestei păsări. – Der. cocă, s. f. (cioară, Corvus monedula); cocăi, vb. (a cotcodăci găinile). Cf. cucăi.

coace (coc, copt), vb. – 1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar); cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s. n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s. n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.

coc s.n. 1. (reg.) parte a morii de vânt. 2. plevușcă (pești mici). 3. corb-de-noapte.

coc, cocuri, s.n. – 1. Cucui, umflătură (ALRRM, 1969: 8; Strâmtura). 2. Cocoașă: „Are un coc în spate” (ALRRM, 1969: 110; Berbești). 3. (gastr.) Pâine mică și rotundă (Papahagi, 1925). Tradițional, cocii se făceau iarna, înainte de Crăciun, pentru a le oferi ca dar colindătorilor. ♦ (onom.) Coc, Coca, nume de familie (97 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. lat. coccum, alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pâine rotundă” (DER); var. a lui cocă „aluat” (MDA). Cuv. rom. > magh. kóka „moț, creastă”.

coc, -uri, s.n. – 1. Cucui, umflătură (ALR 1969: h 8; Strâmtura). 2. Cocoașă: „Are un coc în spate” (ALR 1969: 110; Berbești). – Cf. lat. coccum, alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pâine rodundă” (DER); Din rom. provin magh. kóka „moț, creastă”.

-COC „boabă, grăunte, bacă”. ◊ gr. kokkos „grăunte, boabă” > fr. -coque, it. -cocco > rom. -coc.

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane).

COC subst. cu trei sensuri, după Drăganu (pp. 79, 140): 1° tortă de casă, 2° boabă, 3° „bucătar”, la care trebuie adăugat, coca, cocu, cocon, termeni de alintare pentru copii, cf. ital. cucca, cocolo, „prîslea”; cuvîntul rom. a trecut și la pop. balcanice (Drăg 79 n. 3). 1. Coc, D., munt. 1688 (BCI V 212); – mold. act.; – Ioan, pr., 1916. 2. Cocu, V. (Bîr I; Ist Pl 368); – G., ar. (AO VII 222); – l, mold. (Tut; Sur VIII; Bîr II); – T. (Sur X); ard., 1722 (Paș); 3. – munt. (16 B II 190: 17 B IV 264); Cocul/escu; -ești, fam., mold. 4. Coca, b., ard., 1409 (Drăg) și 1680 (Paș); olt. (AO X 130; 16 B II 406, VI 340); Mihali, neg. (Sd XXII); – Ion, mold. (Tec. I; CL; Am); – D-tru (Sur XXV); fam., ar. (Cara 91); Coca numele cîtorva sate din r. Buzău; Cocaia, Stan (Î Div). 5. Cocă, B. (Drag 151); – Stan (17 B III 337). 6. + -an, Cocan, N. (Băl III); – P. (RI VII 210); Cocani s., 1566 (Mss 3699 Ac RPR p. 29) din r. Buzău. 7. + -lea, Cocolea, munt. (Puc); – ard. (Paș); – P., mold. (Tut 98). 8. + -ici, Cocolici, Radul (17 B IV 295); -u, moșn. (17 B II 40). 9. Cocolin (Bz). 10. -otă: Cocota (Mar; Sur XII); Cocuță ard. (Mar; Ard); – mold. (Arh); Cocotă, C-tin, 1827, boier, din Iași; Cucotă, fam., ar. (Cara 87). 11. Cucuța b. (Glos); – boier (17 A IV 52); – f. (ib. 197). 12. Cocariu (Ard). 13. Cocaina b. (16 B II 400), eufonic pt. Căcaina pîrîu, cu sens determinat.

coc s. invar. (tox.) cocaină.