COBUR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, pentru pistol și hrana călărețului. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur.

cobur [At: DOC. (1787), ap. ȘIO II / V: cub~, cumb~, chiob~ / Pl: ~i, (rar) ~ure, ~uri / E: tc kubur, ucr, bg кубур, srb kúbur] (Munt; Mol; îvp) 1 sm Toc pentru pistoale atârnat de șa. 2 sn Haină bărbătească purtată odinioară de boieri.

COBUR, coburi, s. m. (Pop.) Toc de piele atârnat de șa, în care se purta de obicei pistolul. – Din tc. kubur, ucr., bg. kobur.

COBUR, coburi, s. m. (Popular) Toc sau săculeț de piele atîrnat la șa, în care se poartă de obicei revolverul sau pistolul. Beizade Alecu își scutură fruntea... și strecură în coburul din stingă scrisoarea castelanului. SADOVEANU, Z. C. 19. Bucătarul... a încercat... să ne ucidă cu baltagul cela de la coburii cămilei. VISSARION, B. 122. Cel mai mic frate... merse într-o zi călare la bilei, îmbrăcat în alb și cu pistoale la cobur. I. IONESCU, M. 248.

COBUR ~i m. pop. Toc de piele în care se poartă revolverul sau pistolul. /<turc. kubur, ucr., bulg. kobur

cobur n. toc de pistoale ce se atârnă de șea. [Turc. KUBUR].

cobúr m. și (vechĭ) cubúr m. (turc. kubúr, toc, învălitoare; ngr. kubúri, alb. sîrb. kobúre, bg. kobur). Pl. Desagĭ micĭ de pele care se pun înaintea șeleĭ și în care călărețiĭ țin mîncare și alte lucrurĭ: a lua mîncare la (saŭ în) coburĭ. V. cĭochină.

chiobur sn vz cobur

cubur sm vz cobur

cumbur sn vz cobur

cubúr, V. cobur.

cobur² (toc de piele) (înv.) s. m., pl. coburi

cobur¹ (haină boierească) (înv.) s. n., pl. cobururi

cobur (toc de piele) (pop.) s. m., pl. coburi

cobur s. m., pl. coburi

cobur, coburi, s.m. (reg., înv.) 1. toc de piele pentru pistol, atârnat la șaua calului. 2. haină bărbătească purtată odinioară de boieri.