opțiuni
  • info

9 definiții pentru cobitor

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COBITOR, -OARE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.

COBITOR, -OARE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.

cobitor, ~oare [At: H IV / Pl: ~i, ~oare / E: cobi + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care prevestește un rău Si: (reg) cobar. 3 a Care numește un rău. 4 a (Pop) Funest.

COBITOR, -OARE, cobit ori, -oare, adj. (În superstiții) Care prevestește ceva rău. Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42. Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267. Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40. ◊ (Adverbial) Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169.

COBITOR ~oare (~ori, ~oare) pop. (în superstiții) Care cobește; care crede că prevestește o nenorocire. /a cobi + suf. ~tor

cobitor a. care menește a rău, sinistru: pe ramuri uscate cânta cucuveaua cu glas cobitor GR. AL.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cobitor adj. m., pl. cobitori; f. sg. și pl. cobitoare

cobitor adj. m., pl. cobitori; f. sg. și pl. cobitoare

cobitor adj. m., pl. cobitori; f. sg. și pl. cobitoare

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cobitor, -oare, cobitori, -oare, adj. – Care prevestește ceva rău: „Și-apoi, de la o vreme, dacă au văzut că babele cele cobitoare mor una după alta...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din cobi + suf. -tor (DEX, MDA).

Intrare: cobitor
cobitor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cobitor
  • cobitorul
  • cobitoru‑
  • cobitoare
  • cobitoarea
plural
  • cobitori
  • cobitorii
  • cobitoare
  • cobitoarele
genitiv-dativ singular
  • cobitor
  • cobitorului
  • cobitoare
  • cobitoarei
plural
  • cobitori
  • cobitorilor
  • cobitoare
  • cobitoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cobitor, cobitoareadjectiv

  • 1. în superstiții Care cobește. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Frunza auzea mereu, de acolo, din vîrf, foșnetul cobitor al tovarășelor ce o părăseau strecurîndu-se ușor, ca o șoaptă. GÎRLEANU, L. 42. DLRLC
    • format_quote Se ascundeau ca paserile cobitoare. NEGRUZZI, S. I 267. DLRLC
    • format_quote Pe ramuri uscate Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Un nor răpede și negru trecu cobitor preste fața lunei. ODOBESCU, S. I 169. DLRLC
etimologie:
  • Cobi + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.