COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., sb. kobilica.

cobelete sn [At: TEODORESCU, P. P. 121 / Pl: ~ / E: cobilă + -ete] (Olt; gmț) Cobiliță (1).

cobeliță sf vz cobiliță

cobilița vt [At: PAMFILE, J. II / Pzi: ~țez / E: de la cobiliță] A îndoi de mijloc.

cobiliță sf [At: H II / V: ~bel~, (hiperurbanism) ~ovil~ / A și: (rar) ~liță / Pl: ~țe / E: bg, srb кобилица] 1 Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor ori a altor greutăți Si: (reg) cobelete, cobcliă (14), cobilițoi, coromăslă. 2 (Ast; pop; și reg; îs ~ța ciobanului) Constelația Lebăda. 3 (Ent; Buc) Lăcustă verde. 4 Insectă din ordinul libelulelor (Libellula depressa) Si: (Buc) cal turtit, calul dracului, calul popii. corectat(ă)

coviliță sf vz cobiliță

COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

COBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată pentru a fi purtată pe umeri și avînd la cele două capete torți sau cîrlige, pentru transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc.; (regional) coromîslă. Ajuta să puie cobilița cu cofele în spinare. DELAVRANCEA, S. 26. Zăreau jucîndu-se codanele limbute... purtînd pe umăr, cu umblet legănat, cobilița cu două donițe. ODOBESCU, S. III 570. În pădure născui, în pădure crescui; Acasă dacă m-aduse, Cercei grei îmi puse (Cobilița). GOROVEI, C. 91. Cobilița-ciobanului sau fata-cu-cobilița = constelația lebedei.

COBILIȚĂ ~e f. Bucată de lemn curbată, cu cârlige sau crestături la capete, care se poartă pe umeri și servește, de obicei, la transportul găleților cu apă sau a coșurilor; coromâslă. /<bulg., sb. kobilica

cobiliță f. 1. lemn încovoiat, crestat la capete, de care se atârnă doniți, coșuri: cobilița cu cofele; 2. numele popular al libelulei sau calu-dracului. [Slav. KOBYLIȚA, iapă mică (bulgărește cu sensul românesc)].

cobelíță, V. cobiliță.

cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).

!Cobilița-Ciobanului (constelație) s. propriu f. art., g.-d. art. Cobiliței-Ciobanului

cobiliță s. f., g.-d. art. cobiliței; pl. cobilițe

Cobilița-Ciobanului (constelație) s. propriu f.

cobiliță s. f., g.-d. art. cobiliței; pl. cobilițe

Cobilița-Ciobanului (astron.) s. pr. f.

cobiliță s. f., g.-d. art. cobiliței; pl. cobilițe

cobiliță

cobiliță, -țe.

COBILIȚA s. art. v. lebăda.

COBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromâslă. (~ pentru cărat gălețile.)

COBILIȚĂ s. v. căluț, cobilă, cosaș, libelulă.

cobiliță s. v. CĂLUȚ. COBILĂ. COSAȘ. LIBELULĂ.

COBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromîslă. (~ pentru cărat gălețile.)

cobiliță s. art. v. LEBĂDA.