9 definiții pentru coarticulație
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COARTICULAȚIE s. f. (Fon.) Articularea concomitentă a unor sunete succesive. [Pr.: co-ar-] – Din fr. coarticulation.
coarticulație sf [At: DEX2 / P: co-a~ / Pl: ~ii / E: fr co-articulation] (Fon) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COARTICULAȚIE, coarticulații, s. f. (Fon.) Începutul articulării unui sunet înainte ca articularea celui precedent să fi luat sfârșit. [Pr.: co-ar-] – Din fr. co-articulation.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de hai
- acțiuni
COARTICULAȚIE s.f. (Lingv.) Producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete. [Cf. fr. coarticulation].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COARTICULAȚIE s. f. (lingv.) rostire concomitentă a sunetelor. (< fr. coarticulation)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
coarticulație (desp. co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticulația (desp. -ți-a), g.-d. coarticulații, art. coarticulației
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
coarticulație (co-ar-, -ți-e) s. f., art. coarticulația (-ți-a), g.-d. coarticulații, art. coarticulației
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
coarticulație s. f. (sil. co-ar-, -ți-e), art. coarticulația (sil. -ți-a), g.-d. art. coarticulației; pl. coarticulații
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
COARTICULAȚIE s. f. (cf. fr. coarticulation): producere concomitentă a mișcărilor articulatorii în emiterea unor sunete.
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
- silabație: co-ar-ti-cu-la-ți-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
coarticulație, coarticulațiisubstantiv feminin
- 1. Articularea concomitentă a unor sunete succesive. DEX '09 DN
etimologie:
- coarticulation DEX '09 DN