coaptație sf [At: DEX² / V: ~are / P: co-ap~ / Pl: ~ii / E: fr coaptation] 1 Stare de interacțiune a organelor unui corp viu. 2 (Med) Manevră chirurgicală sau ortopedică prin care se pun la loc oasele luxate sau fragmentele oaselor fracturate. corectat(ă)

COAPTAȚIE s.f. 1. Stare de interacțiune specifică a organelor unui corp viu. 2. Punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. [Pron. co-ap-, gen. -iei. / < fr. coaptation, cf. lat. cum – cu, aptare – a ajusta].

COAPTAȚIE s. f. 1. (biol.) ajustare a două organe ale aceluiași individ formate independent unul de altul, unul în cavitate și celălalt în relief. 2. punerea la locul lor a fragmentelor de oase fracturate sau a oaselor luxate. (< fr. coaptation)

COAPTAȚIE ~i f. Așezare a unui os în articulația lui; plasare în poziție normală a unui os fracturat. [Sil. co-ap-ta-ți-e] /<fr. coaptation

coaptare sf vz coaptație

COAPTARE s.f. Coaptație. [Pron. co-ap-. / după fr. coaptation].

coaptație (desp. co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptația (desp. -ți-a), g.-d. coaptații, art. coaptației; pl. coaptații, art. coaptațiile (desp. -ți-i-)

!coaptație (co-ap-, -ți-e) s. f., art. coaptația (-ți-a), g.-d. coaptații, art. coaptației; pl. coaptații

coaptație s. f. (sil. co-ap-, -ți-e), art. coaptația (sil. -ți-a), g.-d. art. coaptației; pl. coaptații