coafură sf [At: ALECSANDRI, T. 13 / V: (înv) ~fiur (Pl: ~fiure) / Pl: ~ri / E: fr coiffure] 1 Aranjare (cu artă) a părului (mai ales al femeilor). 2 Meseria celui care coafează.

COAFURĂ, coafuri, s. f. Felul de aranjare a părului de pe cap (mai ales la femei). Pălării minuscule cocoțate pe coafuri imense. C. PETRESCU, C. V. 74. Coafurile cu flori... cu panglice și cu pene. ODOBESCU, S. I 384. ◊ Fig. Cîteva din toaletele și coafurile cu pene de struț părăsiseră de-asemenea sala. DUMITRIU, B. F. 160. – Pronunțat: co-a-.

COAFURĂ s.f. Aranjament al părului, pieptănătură (în special la femei). [< fr. coiffure].

COAFURĂ s. f. pieptănătură, ondulare a părului la femei. (< fr. coiffure)

COAFURĂ ~i f. Aranjament al părului; mod de dispunere a părului. [G.-D. coafurii; Sil. coa-fu-] /<fr. coiffure

coafură f. 1. găteală de cap; 2. găteală la cap după obiceiul locului (= fr. coiffure).

*coafúră (oa 2 silabe) f., pl. ĭ (fr. coiffure. V. coĭfură). Barb. Peptănătură.

coafiur sn vz coafură

coafură (pieptănătură) (desp. coa-) s. f., g.-d. art. coafurii; pl. coafuri

coafură (coa-) s. f., g.-d. art. coafurii; pl. coafuri

coafură s. f. (sil. coa-), g.-d. art. coafurii; pl. coafuri

coafură.

COAFURĂ s. freză, frizură, pieptănătură, tunsoare, (Ban.) cofârță. (O ~ la modă.)

COAFURĂ s. freză, frizură, pieptănătură, tunsoare, (Ban.) cofîrță. (O ~ la modă.)