COABITÁȚIE, coabitații, s. f. (Jur.) Coabitare. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitation.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁȚIE s.f. Coabitare. [Var. coabitațiune s.f. / cf. lat. cohabitatio, fr. cohabitation].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁȚIE s. f. coabitare. (< fr. cohabitation, lat. cohabitatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COABITÁȚIE s. v. coabitare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

coabitáție s. f. (sil. co-a-) → abitație
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*coabitațiúne f. (lat. cohabitátio, -ónis). Acțiunea de a coabita. – Și cohab- și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink